Încă DOUĂ comunități din R. Moldova vor beneficia de finanțare din partea UE
Primele două comunități, beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă 2, finanţat de Uniunea Europeană, au fost deja selectate din totalul celor 34 de dosare depuse. Astfel, 19 şcoli, grădiniţe şi alte instituţii publice din regiunea de sud a R. Moldova şi Găgăuzia vor fi racordate la tehnologii moderne de producere a energiei din surse regenerabile.
„Lucrările de racordare a instituţiilor publice selectate la sisteme de încălzire pe biomasă, precum şi la sisteme de producere a apei calde de la energia solară vor demara în toamna anului curent şi se vor finaliza în 2016. Toate cele 19 instituţii publice vor fi conectate la sisteme de încălzire pe biomasă, în 7 dintre ele (preponderent grădiniţe, 1 spital şi 1 bloc al Direcţiei Situaţii Excepţionale) fiind instalate adiţional şi colectoare solare de producere a apei calde”, a spus Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă.
Precizăm că, în etapa a doua a Proiectului Energie şi Biomasă, urmează a fi instalate din fonduri europene 80 de centrale termice pe bioenergie în instituţii publice.
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Acesta are un buget total de 9,41 de milioane de euro acordate de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an