19:11:28 19.04.2024
Stiri

Germania mai investește două MILIOANE de euro în infrastructura din R. Moldova: Concurs de proiecte pentru autoritățile locale

Economie 17.03.2018 13:15 Vizualizări1979 Autor: Ziarul National
Germania mai investește două MILIOANE de euro în infrastructura din R. Moldova: Concurs de proiecte pentru autoritățile locale FISM


Guvernul Germaniei a decis să suplimenteze un proiect în valoare de 9,65 de milioane de euro, pe care l-a implementat în ultimii ani în R. Moldova, cu încă două milioane de euro pentru proiecte de infrastructură și eficiență energetică.

Astfel, administrațiile publice locale sunt îndemnate să aplice proiecte pentru localitățile pe care le conduc în cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică”, finanțat de Ministerul de Dezvoltare şi Cooperare Economică al Republicii Federale Germania și implementat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova și Banca germană pentru Dezvoltare „KFW”.

La concurs pot participa comunitățile care nu au beneficiat anterior de surse financiare pentru lucrări de renovare în cadrul Programului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” (în perioada 2009-2017). Valoarea maximă a granturilor oferite va fi de 75 de mii de euro pentru localitățile rurale și 150 de mii de euro pentru orașe. Beneficiarii de granturi trebuie să asigure și contribuția comunității de cel puțin 15% din valoarea totală a proiectului pentru localitățile rurale și de 30% în cazul localităților urbane.

Până acum, în cadrul proiectului „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică” au fost realizate 210 proiecte de dezvoltare comunitară în localităţi cu o populaţie de până la 20 de mii de locuitori din 20 de raioane din sudul şi nordul Republicii Moldova. Proiectele au vizat îmbunătățirea infrastructurii sociale din şcoli, grădiniţe, sisteme de canalizare şi aprovizionare cu apă potabilă, drumuri etc. şi stabilirea parteneriatului între comunităţile de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu accent pe folosirea eficientă a energiei şi utilizarea resurselor energetice de alternativă.

„Îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor este o mare responsabilitate siocială pentru noi. Ajutorul nostru trebuie să meargă acolo unde va putea fi resimțit de un număr cât mai mare de oameni. De aceea, administrația publică locală sunt partenerii noștri cei mai importanți. În anul 2003, Guvernul Federal al Germaniei a lansat programul „Infrastructură Socială şi Eficienţă Energetică”, pentru a oferi suport micilor orașe și comune. Mă bucur foarte mult că putem demara împreună cea de a treia fază a programului, cu un volum de două milioane de euro. Această nouă fază le va oferi multor localități posibilitatea de a participa la concurs. Sunt convinsă că KFW și partenerul său local, FISM, ca de obicei, vor face față sarcinilor și vor implementa cu succes proiectele selectate”, a declarat Julia Monar, Ambasadorul Germaniei în R. Moldova, la evenimentul de lansare a acestui program pentru anul 2018.



„Este în mâinile voastre să transformați finanțarea din granturi în condiții îmbunătățite de viață. Sunt sigură că cea de-a treia fază a proiectului va contribui la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile din R. Moldova. Aștept cu nerăbdare să revin în țară și să văd produsul lucrului dvs. cu ochii proprii”, a fost mesajul transmis de Diana Hedrich, manager de proiecte la secția dezvoltare regională și urbană (Europa de Est-Caucaz-Asia Centrală) din cadrul KFW.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md