Funcție IMPORTANTĂ la Procuratura Generală pentru avocata Adrianei Bețișor
Adriana Eșanu, lector universitar la Catedra Drept penal şi Criminologie a Universității de Stat din Moldova (USM), a fost aleasă membră a Colegiului pentru selecția și cariera procurorilor. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Procurorilor la ședința din 22 septembrie curent.
Astfel, jurista, alături de o altă colegă de-a sa de la Facultatea de Drept a USM, Elena Belei, vor reprezenta societatea civilă în cadrul Colegiului care decide asupra promovării procurorilor.
Amintim că Adriana Eșanu reprezintă interesele cunoscutei procurore anticorupție Adriana Bețișor într-un proces de judecată inițiat de ultima împotriva Ziarului de Gardă.
Acționând din numele clientei sale, Eșanu a exediat la începutul lunii august o cerere prealabilă pe adresa redacţiei în care își exprimă nemulțumirea față de articolele publicate de ziar despre propreitățile familiei Bețișor: „Considerăm că săptămânalul de investigaţie Ziarul de Gardă desfăşoară împotriva dnei Beţişor Adriana (persoana care deţine o poziţie socială şi profesională deosebit de respectabilă în cadrul organelor Procuraturii) o campanie virulentă de denigrare, afectând grav drepturi nepatrimoniale aparţinând ei. Nu putem să nu remarcăm că valul de publicaţii având-o ca protagonistă pe dna Beţişor se înscrie într-un concept de defăimare intenţionată având ca obiectiv afectarea credibilităţii activităţii ei de serviciu prin intermediul denaturării unor aspecte ce ţin de viaţa privată a ei, într-un context de intrumentare a uneia dintre cele mai notorii condamnări a unui demnitar de stat pentru acte de corupţie pe care a cunoscută-o vreodată R. Moldova”, se menţionează în cererea prealabilă.
Din 2014 și până la 1 august curent, Eșanu a făcut parte din Colegiul de Calificare de pe lângă Consiliul Superior al Procurorilor, organ care se ocupa cu evaluarea şi atestarea procurorilor.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă