18:39:05 24.04.2024
Stiri

FOTO // Singurul model PLUS SIZE din România. „Oamenii vor să vadă persoane reale în reclame”

Monden 21.02.2017 19:30 Vizualizări3871 Autor: Ziarul National


FOTO // Singurul model PLUS SIZE din România. „Oamenii vor să vadă persoane reale în reclame” sursa: one.ro

Diana Secară (25 de ani) e singurul model autohton plus size, o eroină pentru orice femeie ce n-a visat niciodată să poarte mărimea 36.

Aceasta demonstrează zilnic cât de frumoasă poate fi o femeie ce poartă mărimi ce nu se încadrează în tiparul „perfecţiunii”, ci pot ajunge până la mărimea 48 şi chiar 54.

„Mă împart mereu între Germania, Cluj şi Bucureşti. În plus, merg la fashionweek-uri internaţionale pentru plus-size. Am fost la Paris, Londra, iar în viitor o să ajung în Statele Unite ale Americii. Totul a început în urmă cu șase ani, când am aplicat pentru un site englez cu nişte poze făcute acasă. Apoi, am fost rugată să îmi fac o serie de poze profesionale, pe care le-am făcut în 2010. Am avut atunci o colaborare, iar englezii au revenit în 2012. Atunci a fost boom-ul, am avut foarte multe contracte, am călătorit foarte mult”, povesteşte Diana.

Totul a pornit de la dorinţa ei de a arăta lumii că şi fetele plus size merită să poarte haine frumoase şi din frustrarea că marile lanţuri de magazine nu produc mărimi ce depăşesc un anumit număr. „Cea mai mare frustrare pentru fetele plus size e că nu se pot îmbrăca. Cu excepţia pantalonilor negri de stofă şi a unei cămăşi gen „bunica”, nu ai ce să porţi. De blugi rupţi şi sacouri nici nu poate fi vorba. Când locuiam în Cluj, îmi cumpărăm haine din second-hand, o recunosc oricând. Găseam două fuste mărimea 36, identice, din care făceam una. Munceam, aşa că apreciam altfel hainele pe care le purtăm”, mărturiseşte ea.

Ulterior a avut un atelier în care făcea haine în Cluj, pe care l-a închis când a plecat în Germania. S-a căsătorit, soţul ei locuieşte acolo, unde a ales să trăiască şi ea. Dar nu a renunţat niciodată la Cluj, unde se întoarce periodic.

„Marile companii au început să înţeleagă că oamenii vor să vadă persoane reale în reclame. Oameni cu care se pot identifica. De exemplu, campaniile H&M cu persoane plus size, printre care eram şi eu, au reuşit să vândă toată marfa în câteva zile pentru că în poze era prezentat adevărul: se vedea burta, se vedeau mâinile, picioarele. Iar oamenii au putut să cumpere ceva ce li se potriveşte, cu care se pot identifica”, povesteşte ea.

Sursa: one.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md