22:36:39 28.03.2024
Stiri

FOTO // Familia din R. Moldova care a REVENIT să-și facă un viitor acasă, după câțiva ani de muncă în străinătate

Social 21.02.2018 10:50 Vizualizări7863 Autor: Ziarul National
FOTO // Familia din R. Moldova care a REVENIT să-și facă un viitor acasă, după câțiva ani de muncă în străinătate


Chiar dacă există statistici care arăta că, zilnic, din R. Moldova pleacă peste 100 de persoane peste hotare, în căutarea unei vieți mai bune, există moldoveni care, după ani de muncă în străinătate, decid să revină acasă.

Printre aceștia se numără și soții Alexandru Leahu și Liliana Sorici, originari din orașul Călărași, care au revenit la baștină și au adunat în jurul lor mai mulți oameni talentați cu care au creat o formație de succes, câștigându-și pâinea cântând la petreceri private, dar și administrând un magazin de instrumente muzicale.

Revederea din străinătate

Liliana a plecat peste hotare acum 15 ani. Pe atunci nu avea treabă cu Alexandru și nici nu bănuia că muzica va fi cea care îi va schimba complet viața. Ambii au plecat cu gândul că vor reveni acasă și și-au respectat promisiunea. Timpul petrecut departe de casă i-a învățat în primul rând să fie puternici.

„Am plecat din R. Moldova împreună cu familia, fiind presată de greutățile financiare care ne complicau viața. Cei care pleacă peste hotare sunt în căutarea un trai mai bun și pleacă cu gândul că o să lucreze acolo o vreme, un an sau doi, apoi vor reveni cu siguranță. Anume din acest motiv investesc în constuirea și repararea caselor în R. Moldova, să aiba un loc unde să revină. Veneam acasă cel puțin o dată pe an. Întâmplarea a facut să îl întâlnesc pe Sandu - viitorul meu soț, care venise și el din Europa, unde muncea de doi ani. Această întâlnire mi-a schimbat planurile radical și m-a facut să revin acasă definitiv peste un an. Împreună am luat decizia să revenim în R. Moldova și să ne construim o familie aici, acasă”, ne spune Liliana.

S-au îndrăgostit unul de celălalt la prima vedere, iar complicele principal al dragostei lor a fost muzica. Arta vocală era implantată în sufletele tinerilor îndrăgostiți încă din copilărie, cei doi cântând la diferite concerte. Această pasiune i-a îndrumat să își dedice întreaga viață muzicii și să aducă chef și voie bună la petrecerile moldovenilor. Astăzi au o formație de succes și sunt invitați cu încredere la nunți și cumetrii din R. Moldova, dar și de peste hotare.

„De mic cântam la diferite concerte, inclusiv la petreceri private. Astfel ne-am și cunoscut cu viitoarea soție, prima colaborare a noastră a avut loc acum 22 de ani. Peste ani, muzica ne-a facut să ne reîntâlnim, aveam nevoie de o solistă și mi-am amintit de Liliana. De atunci suntem mereu împreună. Formația noastră a apărut și s-a dezvoltat parelel cu relația dintre noi, este cumva copilul nostru. La început eram doar trei membri, dar simțeam că vrem ceva mai mult, nu ne doream să stăm pe loc. Peste un timp, am avut șansa să cunoaștem și alți oameni la fel de ambițioși ca și noi și formația început să crească, la fel ca și încrederea noastră că vom reuși să ne creăm cariera la care am visat. Acum suntem șapte membri, toți talentați, ne ajutăm și ne completăm unul pe celălalt. Din acest motiv cred că avem succes”, povestește Alexandru cum a apărut formația „Stil Band”.

Mediu de afaceri greoi în R. Moldova

Pe lângă muzică și-au dorit să își inițieze și o afacere. Au încercat să se lanseze în mai multe domenii, au avut de trecut peste multe obstacole și de luat multe decizii, pentru ca în cele din urmă să aibă succes. Astăzi sunt de părere că și în R. Moldova visele pot deveni realitate, dacă depui multă muncă și crezi în puterile proprii.

„Venim din familii obișnuite, părinții noștri nu au avut niciodată afaceri. Când am luat decizia să revenim în R. Moldova, ne-am gândit și la faptul să ne deschidem o afacere. Am încercat în mai multe domeni: transport de persoane, salon de frumusețe, comerț cu produse alimentare. După care am hotărât să lăsăm doar o activitate, tot în domeniul muzicii. Se zice că trebuie să faci ceea ce îți place și la ce te pricepi cel mai bine. Ca să îți inițiezi o afacere în țara noastră, ai nevoie de foarte multe lucruri: o idee bine ticluită, un plan de afaceri bine gândit și, desigur, bani. Trebuie să ai nervi de fier, perseverență, câteodată chiar nebunie ca să reușești. Avem un mediu de afaceri greoi și complicat. Statul pur și simplu nu are puterea să ajute oamenii în această direcție. Noi ne-am bazat întotdeauna pe puterile proprii, nu am așteptat ca cineva să ne facă treaba. Am pășit în lumea afacerilor cu ideea, banii a trebuit să îi împrumutăm. Acesta este un stimul foarte mare de a reuși. Am avut noroc mare și de părinți, care ne-au susținut și ajutat în toate momentele din viața noastră. Tot ei au fost cei care ne-au îndemnat să rămânem în R. Moldova și să ne realizăm aici. Astfel, în anul 2012 am deschis magazinul de instrumente muzicale din Călărași, ocupația noastră de bază și în prezent”, zice Alexandru.

Muzică și frumusețe

Liliana nu a renunțat însă nici la hobby-ul său legat de frumusește, fiind iscusită în domeniul make-up-ului și coafurilor. Adoră să ajute și alte fete și femei din Călărași să sclipească la orice sărbătoare.

„Domeniul frumuseții este a doua mea pasiune. De mică mă visam prințesă, ca orice fetiță. Devenind femeie, această dorință a rămas vie în inima mea. Și pentru că moda ne dictează anumite reguli, uneori trebuie să evidențiem anumite lucruri și să le umbrim cumva pe acele mai puțin frumoase. Anume acest lucru trebuie să îl facă un adevărat make-up artist. Machiajul combinat cu o coafură splendidă pot face minuni. Fiecare femeie este frumoasă, dacă știe cum să scoată în evidență punctele ei forte și, desigur, să se iubească pe sine. Iar dacă și mai zâmbește, va fi la sigur cea mai frumoasă femeie din univers”, zice make-up artista.

În multitudinea de ocupații și pasiuni ale familiei Leahu, locul de frunte îl ocupă fără îndoială copiii lor, Regina și Alex, pasionați și ei de muzică. Chiar dacă au un orar extrem de încărcat și uneori sunt nevoiți să fie departe de familie, mai ales de sărbători, găsesc timp și pentru activități de suflet pe care le dedică totalmente copiilor lor.

„Pentru ca o familie să fie cu adevărat fericită și împlinită, fiecare membru trebuie să contribuie cu câte ceva, câtuși de puțin. În familia noastră respectăm cu strictețe această regulă. Sinceritatea combinată cu respectul reciproc și dragostea necondiționată este cheia armoniei din familia noastră. Viața de familie depinde în mod direct de cea profesională și invers. Încercăm să petrecem cât mai mult timp împreună cu toată familia, dar mai sunt cazuri când suntem nevoiți să plecăm la muncă și să fim departe de copiii noștri la unele sărbători. Încercăm să recuperăm aceste momente în alte zile. Le-am insuflat dragostea pentru arta muzicală și copiilor noștri. Fiind însărcinată, soția mea a continuat să cânte până în ultima lună de sarcină. Băiatul adoră să cânte cu vocea, iar pe viitor vrea să cânte la chitară și saxofon. Fetița frecventează școala de muzică, ia lecții de vioară, pian și canto. Ca părinți, i-am lăsat să aleagă de sine stătător ceea ce le place. Și dacă, peste ani, vor avea și alte preferinte, o să-i susținem necondiționat”, zice capul familiei.

Nu regretă că au revenit acasă

Alexandru și Liliana nu regretă faptul că au ales să revină în R. Moldova și să înceapă totul de la capăt, alături de rude și prieteni. Nu le-a fost ușor, dar sunt mulțumiți de ceea ce au reușit să își creeze în R. Moldova de sine stătător și au planuri mari de viitor.

„Atunci când îți dorești să faci ceva din tot sufletul, trebuie să te convingi în primul rând pe tine că lucrurile mărețe cer mult efort și dedicare. Succesul nu presupune doar lauri, dar și momente de dezamăgire și regret, anume în aceste clipe trebuie să te ridici și să începi totul de la început. E greu să te realizezi în R. Moldova, dar e atât de minunat să fii la tine acasă, nu printre străini. Anume acest sentiment și putere nevăzută mai reușește să îi țină acasă pe oamenii noștri și să îi convingă să revină pe cei care au plecat. Noi am ales să rămânem și nu regretăm”, spune cu încredere Liliana Sorici.

Text de Cristina Arhip


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md