FOTO // Două TURBINE EOLIENE, cu o capacitate de 1500 KW, urmează să fie instalate în preajma unei localități din R. Moldova. Acestea ar fi fost procurate de doi frați
8802
Mai multe camioane de mare tonaj, care transportau două turbine eoliene dezasamblate, au traversat ieri orașul Căușeni.
Președintele raionului Căușeni, Nicolae Gorban, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că aceste turbine, cu o capacitate de 1500 KW, urmează să fie instalate în prejma satului Săiți, situat la 14 km de Căușeni.
„Ieri am asistat la ședința consiliului local Săiți, în cadrul căreia a fost adoptată o decizie privind schimbarea destinației unui teren. Anume acolo urmează să fie instalate cele două turbine”, a menționat Gorban.
Localnicii spun că cele două turbine ar fi fost cumpărate de doi frați din Săiți. Unul dintre aceștia lucrează în Germania și împreună cu fratele său din R. Moldova vor să pună pe roate o afacere de producere a energiei verzi.
Am încercat să luăm legătura cu primarul localității Săiți, Valeriu Musteață, însă acesta nu se afla la birou.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, în acest an ar urma să fie instalate pe teritoriul R. Moldova în jur de 18 turbine eoliene.
Turbina eoliana Leitwind LTW77, cu o capacitate de 1500 kW, are un diametru al rotorului de 101 metri, acoperă o suprafață în mișcare de 4 657 de metri pătrați, are un sistem direct drive, un generator sicron cu magneți permanenți și poate asigura mai multe gospodării cu curent electric.








foto: Tudor Cîșlaru
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
29.06.2026
21:00
29.06.2026
19:51
29.06.2026
19:00
29.06.2026
18:46
29.06.2026
18:21
29.06.2026
16:29
29.06.2026
16:01
29.06.2026
15:55
29.06.2026
14:39
29.06.2026
14:31
29.06.2026
14:30
29.06.2026
14:18
29.06.2026
13:54
29.06.2026
13:30
29.06.2026
12:52
29.06.2026
10:41
29.06.2026
10:34
29.06.2026
08:15
29.06.2026
07:22
29.06.2026
07:07
29.06.2026
00:51
28.06.2026
21:15
28.06.2026
20:32
28.06.2026
18:52
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski















