22:08:45 18.04.2024
Stiri

FOTO // Divorț NEAȘTEPTAT în lumea prinților și prințeselor Europei!

Monden 20.01.2017 17:01 Vizualizări1929 Autor: Ziarul National


FOTO // Divorț NEAȘTEPTAT în lumea prinților și prințeselor Europei! Sursa: click.ro

Certurile și neînțelegerile nu ocolesc nici lumea familiilor regale ale Europei. Prințul Louis și Prințesa Tessy de Luxemburg au decis după mai bine de zece ani de mariaj să divorțeze.

Prnițul Louis (30 de ani), al treilea fiu al Marelui Duce de Luxemburg, s-a căsătorit cu Prințesa Tessy (31 de ani) în septembrie 2006, la șase luni după ce s-a născut cel de-al doilea fiu al lor, precizează Daily Mail.

În prezent, cuplul care urmează să se destrame locuiește în Londra, alături de cei doi copii ai lor, Prințul Gabriel (zece ani) și Prințul Noah (nouă ani). Prințesa Tessy a anunțat cu „extremă tristețe” că deși se vor despărți, vor rămâne mereu uniți de dragul celor doi copii.

1

Divorțurile în lumea familiilor regale sunt destul de rare. Ultimul de acest gen a avut loc în 2005, când Prințesa Alexandra a Danemarcei a divorțat de Prințul Joachim. În luna august a anului trecut și Prințesa Louise a Norvegiei a anunțat că se desparte de soțul ei, Ari Behn, și este posibil ca divorțul să fie finalizat chiar înainte de cel al Prinților de Luxemburg.

2

Când Prințul Louis a ales să se căsătorească, avea 20 de ani și a fost nevoit să renunțe la dreptul de succesiune la tron, întrucât aleasa lui nu era de sânge regal, dar și-a păstrat titulatura de prinț.

Tessy a primit în 2009 titulatura de Prințesă a Luxemburgului chiar de Ziua Națională a acestui stat, pe 23 iunie. „Sunt foarte tristă să anunț că eu și Louis urmează să divorțăm după 10 ani în care am fost împreună”, a precizat Tessy.

Sursa: click.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md