21:02:05 28.03.2024
Stiri

Formația „Noroc” a împlinit în această lună 50 de ani!

Monden 27.03.2017 09:37 Vizualizări5381 Autor: Ziarul National
Formația „Noroc” a împlinit în această lună 50 de ani! Flacara TV


Ediția din acest an a tradiționalului Festival Internațional de Muzică „Mărțișor” s-a încheiat cu un concert de zile mari, consacrat jubileului de 50 de ani al legendarei formații „Noroc”, precum și celebrării a 75 de ani de la nașterea regretatului îndrăgitului compozitor, Mihai Dolgan. Maestrul, care s-a stins din viață în martie 2008, a reușit cu brio, pe parcursul activității sale artistice, să mențină popularitatea trupei muzicale prin melodiile sale de neuitat, unele devenite „cartea de vizită” a Moldovei.

„Norocoșii”

Legendara și renumita formație „Noroc” a fost fondată în anul 1967 de către tânărul compozitor Mihai Dolgan, fost acordeonist la Filarmonica de Stat din Chișinău. Activitatea „Noroc”-ului începe chiar la Filarmonica de Stat din Chișinău, iar primii „norocoși” înscriși în formație erau tânăra și talentata Lidia Botezatu, care în scurt timp a devenit și soția lui Dolgan, Ion Suruceanu, frații Cazacu, Valeriu Găină, Anatol Neamțu, Ion Aldea-Teodorovici, Iurie Sadovnic, Valentin Goga. Peste un an, în noua familie Dolgan venea pe lume un alt „norocos”, Radu Dolgan, care a devenit și el membru al formației.

Cântecele formației „Noroc”, interzise

Renumit și popular, „Noroc”-ul devine, mai cu seamă, în anul 1970, când pentru prestația de succes în cadrul Festivalului Internațional „Lira Bratislavei”, formației i se acordă Premiul „Simpatia publicului” pentru interpretarea inedită a piesei muzicale „De ce, de ce”.

Drept răspuns la succesul răsunător, cântecele formației au fost interzise în scurt timp de către autoritățile sovietice, formația devenind, în acea perioadă, victimă a cenzurii comuniste. Piesele „Noroc”-ului erau considerate de către autorități ieșite din tipare prin nonconformismul și modernismul promovat pe atunci.

De la „Noroc” la „Contemporan”

Din 1970, trupa își continuă activitatea cu o nouă denumire – „Contemporan”, o parte dintre membrii formației fiind nevoiți să părăsească Moldova, angajându-se la Filarmonica din Cerkask, Ucraina, unde activează timp de un an. La Chișinău revin doar Mihai Dolgan, Lidia Botezatu și Ion Suruceanu. În anul 1974, la Chișinău se permite, totuși, reântregirea formației, dar sub alt nume.

De-a lungul timpului, componența formației se schimbă de mai multe ori, sufletul „Noroc”-ului rămâne, însă, intact - artistul și compozitorul formației, Mihai Dolgan. În unul din interviurile sale, Dolgan își amintea cu pasiune și dragoste despre clipele de adevărată revelație sufletească, petrecute alături de colegii săi: Viața noastră… era un nesfârșit turneu…”

Șlagărele „Norocului”

În anii 70-80 ai secolului trecut, piesele formației „Noroc” devin adevărate șlagăre de muzică ușoară atât în Moldova, cât și în fosta URSS: „Primăvara”, „De ce plâng chitarele”, „Cântă un artist”, „Chișinăul meu cel mic”, „Măi, bădiță Petre, măi”, „Toamnele”, „Dorule”, o adevărată sursă de revelație sufletească și un mod ierproșabil de trăire a frumosului.

De-a lungul anilor, prin talent și spiritualitate, compozitorul și conducătorul formației „Noroc”, maestrul Mihai Dolgan, a îmbogățit palmaresul muzical al formației cu zeci de hit-uri muzicale, abordând și un stil uncial în muzica ușoară autohtonă, care rezistă în timp, bucurând din plin publicul spectator.

Relansarea „Noroc”-ului

După mai bine de trei ani de la decesul „părintelui spiritual” al formației „Noroc” , la 13 octombrie 2011, Andrei Lozovan și compozitorul Liviu Știrbu elaborează conceptul noului proiect pentru relansarea formației „Noroc”, din componența căreia fac parte unsprezece persoane, printre care doi tineri soliști: Margaretta, fosta solistă a formației „Edict”, și Serj Kuzenkoff.

În prezent, programul muzical al formației „Noroc” conține atât piese musicale mai vechi, cât și melodii noi, care, incontestabil, pot fi considerate o continuaitate a misiunii artistice inițiate de către formatorul renumitei formații „Noroc”, Mihai Dolgan.

Text de Eleonora Stăncuță


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md