22:15:16 25.04.2024
Stiri

Fermierii din R. Moldova, aşteptaţi la Todireşti pentru a vedea cele mai noi TEHNOLOGII agricole

Economie 03.06.2015 11:28 Vizualizări2563 Autor: Ziarul National
Fermierii din R. Moldova, aşteptaţi la Todireşti pentru a vedea cele mai noi TEHNOLOGII agricole


În perioada 18-20 iunie curent, în satul Todireşti, raionul Anenii Noi, va fi organizată a II-a Expoziţie agricolă în format test-drive „Agroarena- 2015”. Evenimentul este iniţiat de revista de profil „Lider agro” şi are un program ce include demonstraţii practice în teren a maşinilor agricole pentru prelucrarea solului, a tehnicii de însămânţare, a stropitoarelor moderne etc.

Pentru prima dată, Expoziţia „Agroarena” s-a desfăşurat în luna octombrie a anului trecut, cu participarea a 13 întreprinderi producătoare de tehnică agricolă, utilaj şi produse agrochimice.

Participanţii şi vizitatorii au apreciat noul format de desfăşurare a expoziţiilor agricole care a îmbinat standurile tradiţionale cu poligonul pentru testarea tehnicii agricole. Mare parte din agenţii economici care au dat curs invitaţiei consideră că acesta este un proiect cu perspectivă şi actual pentru sectorul agroindustrial din ţară.

„O asemenea expoziţie oferă posibilităţi fermierului nu numai să aprecieze designul tehnicii şi să asculte părerea experţilor despre mărfuri şi servicii, dar şi să le încerce în câmp. Astfel, agricultorul va putea compara şi procura anume ceea de ce are nevoie”, a menţionat Iana Mihaiolov, director „Invest Group” SRL.

În acest an, ţinând cont de doleanţele agrarienilor, organizatorii expoziţiei au luat decizia s-o desfăşoare nu toamna cum a fost anul trecut, ci vara. Totodată, expoziţia va avea un program mai extins şi interesant. Furnizori de tehnologii moderne îşi vor demonstra producţia pentru creşterea culturilor agricole, materialul semincer şi mijloacele de protecţie împotriva dăunătorilor pe terenuri agricole care la începutul lunii mai au fost însămânţate cu hibrizi de înaltă calitate. Companii, organizaţii şi instituţii de cercetări ştiinţifice în domeniul agriculturii vor verifica impactul mărfurilor expuse asupra productivităţii plantelor.

Principala arenă a expoziţiei va fi poligonul de testare cu o suprafaţă de 20 de hectare. Potrivit organizatorilor, în acest an se aşteaptă un număr mai mare de participanţi care vor prezenta un spectru mai larg de unităţi agricole, iar vizitatorii vor dispune de toată informaţia cu privire la mijloacele tehnice expuse, având posibilitatea să aleagă variantele optime pentru propriile afaceri.

Programul evenimentului include o serie de seminare tematice dedicate sistemelor de conservare No Till, rezultatelor ultimilor cercetări ştiinţifice şi investigaţii în domeniu, mese rotunde şi dezbateri privind situaţia actuală a ramurii agroindustriale din Republica Moldova. Timp de trei zile participanţii vor putea face schimb de experienţă, beneficiind de consultanţa specialiştilor asociaţiilor profesioniste de profil.

Andrei Komlev, directorul revistei „Lider agro”, care este organizatorul principal al Expoziţiei „Agroarena-2015”, a specificat pentru Ziarul NAŢIONAL că la cea de-a doua ediţie a acţiunii se aşteaptă la rezultate mai palpabile. „Este un eveniment nou pe care ni-l dorim să fie relevant şi util pentru producătorii agricoli din ţară. Suntem încă la început de cale şi sperăm că la ediţia din acest an interesul pentru expoziţie va fi mai mare. Este clar că sectorul agrar al ţării trece printr-o perioadă complicată, condiţionată de mai mulţi factori obiectivi şi subiectivi, or, o şansă pentru ameliorarea situaţiei este şi faptul de a cunoaşte noutăţile ramurii. De aceea am vrea să vedem la Todireşti mai multă lume interesată de ceea ce este ziua de mâine a agriculturii autohtone”, a subliniat Komlev.

Expoziţia „Agroarena-2015” este organizată în colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală (ACSA), Asociaţia Republicană a Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Federaţia Naţională a Fermierilor din Moldova şi Federaţia producătorilor agricoli „AGROinform”.

Cu susţinerea ACSA şi „UniAgroProtect”, pe 18 iunie va fi asigurat transport pentru membrii asociaţiilor de producători agricoli din ţară care vor dori să participe la „Agroarena-2015”.

Lilia Grubâi


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md