13:36:37 29.03.2024
Stiri

Fermierii AMENINȚĂ guvernarea cu proteste

Economie 16.03.2016 11:35 Vizualizări1526 Autor: Stela Mihailovici
Fermierii AMENINȚĂ guvernarea cu proteste captura video


Fermierii din R. Moldova se arată indignați de propunerile făcute în proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2016, prin care au fost majorate mai multe taxe care vizează domeniul agriculturii.

Asociațiile „Uniagroprotect”, „Agroinform”, „Moldova-Fruct” și Federația Națională a Fermierilor din Moldova le cer deputaților „să nu voteze nicio inițiativă care urmează să majoreze presiunea fiscală asupra fermierilor”.

Autoritățile au propus în politica bugetar-fiscală să fie majorat impozitul funciar cu 15%, de la 1,5 lei pentru 1 grad hectar – la 1,73 de lei. De asemenea, se introduce TVA la piesele de schimb pentru utilajul agricol.

„În 2015, agricultura a avut un șoc, după jaful miliardului și deprecierea leului, dublarea dobânzilor la credite, neachitarea subvențiilor pentru investiții. Prima dată statul nu a achitat subvențiile planificate pentru că nu a avut bani. Suma datoriilor cu care intrăm în 2016 se apropie de 500 de milioane de lei, dar s-au început lucrările de primăvară. Guvernarea a creat această criză enormă pentru agricultori. Această majorare este lipsită de orice morală. Să vii cu presiuni fiscale, atunci când voi ați organizat această criză și acum tot din contul agricultorilor vreți să recuperați banii care au fost sustrași din buget?”, a adresat un mesaj guvernării Alexandru Slusari, președintele „Uniagroprotect”.

Fermierii care fac parte din cele nouă uniuni din domeniul agricol din R. Moldova anunță că vor organiza o ședință comună în viitorul apropiat în cadrul căreia vor decide cum să procedeze mai departe. Aceștia anunță că vor face presiuni asupra guvernării și admit că ar putea relua protestele.

„Nu putem tolera aceste batjocuri față de agricultori”, a punctat Alexandru Slusari astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md