Expert: După „alegeri”, va fi creat statul NOVORUSIA, conform PLANULUI lui Putin
Expertul militar ucrainean, Aleksei Arestovici, susține că, după „alegerile” de pe 2 noiembrie din regiunile separatiste, urmează să fie creat un nou stat separat de Ucraina, Novorusia, ceea ce a și planificat de la început președintele rus, Vladimir Putin.
Într-un interviu pentru obozrevatel.com, căpitanul în rezervă și specialist în psihologia militară spune că organizarea „alegerilor” din regiunile Donețk și Luhansk face parte din planul bine pus la punct al lui Vladimir Putin de a destrăma Ucraina. „Scenariul este același, verificat în Abhazia și Osetia de Sud. Vor fi alegeri, după care vor fi formate „parlamente” în Donețk și Luhansk. Ulterior, aceste „parlamente” vor decide organizarea unui referendum după care va fi format un „stat” unic – Novorusia. Noul „stat” va fi recunoscut de Rusia, Osetia și Abhazia de Sud”, a declarat expertul militar.
Aleksei Arestovici susține că separatiștii vor crea propria armată, aviație și vor porni ofensiva. „Astfel, cel mai probabil, vor începe confruntări sângeroase fără precedent în Luhansk și Donețk. În plus, vor urma dezordini în masă în regiunile Harkovsk și Zaporojie”, a mai declarat Arestovici.
Menționăm că, duminică, în regiunile separatiste din estul Ucrainei vor avea loc așa-zise alegeri ale „președinților” și „deputaților”. „Alegerile” nu sunt recunoscute de Kiev. În schimb, Kremlinul și-a arătat intenția de a recunoaște legitimitatea lor.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania