EMOȚIONANT // Copila, care învinsese leucemia, a murit din cauza unei lovituri
Soarta unei fetițe de doar 11 ani din Anglia a emoționat pe toată lumea. Copila, care învinsese leucemia, a murit din cauza unei lovituri provocate de un cauciuc scăpat de sub control.
După ce s-a pronunțat decesul, organele donate de ea au salvat viața a trei oameni. Mama fetiţei a declarat că fiicei sale, Amelia Wood, i-au fost prelevate cinci organe cu ajutorul cărora au fost salvate trei persoane, un pacient primind trei dintre ele, scrie Metro.co.uk.
Atunci când avea doar cinci ani, Amelia a reuşit să învingă leucemia, după ce a fost bolnavă mai bine de doi ani. După ce s-a vindecat, ea s-a mutat alături de familia sa în Lincolnshire, Anglia.
Tragedia s-a întâmplat în timp ce Amelia mergea spre școală. Un cauciuc s-a desprins de la un Land Rover și i-a provocat răni fatale.
Fetița a fost transportată de urgenţă la spital, dar la câteva ore după incident, familia a luat decizia de a-i dona organele, pentru a fi transplantate altor pacienţi.
Sursa: cuochiipetine.ro
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă