DOUĂ REFERENDUMURI în 2017. Se anunță schimbări majore în componența Guvernului de la Chișinău și în rândul judecătorilor Curții Constituționale
8433
Facebook Președintele R. Moldova, Igor Dodon, este convins că la toamnă vor avea loc două referendumuri în R. Moldova. Unul va fi consultativ, care a fost convocat printr-un decret prezidențial, iar al doilea va viza revocarea primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
Chiar dacă anterior Guvernul a anunțat că nu va aloca peste 70 de milioane de lei pentru referendumul consultativ, convocat pentru luna septembrie de Igor Dodon, șeful statului este convins că vom avea tocmai două plebiscite până la finele anului. Acesta a spus într-o emisiune televizată de săptămâna trecută că nu-și face griji nici pentru faptul că decretul său privind convocarea referendumului din septembrie a fost atacat la Curtea Constituțională.
„Vom avea două referendumuri anul acesta. Sunt sigur că anul acesta îl vom revoca din funcție pe Dorin Chirtoacă. Când spun noi, nu mă refer la președinte, dar la locuitorii capitalei. De ce anume anul acesta și nu anul trecut? Asta pentru că avem șansa ca, prin intermediul instanțelor de judecată, să fie analizată obiectiv inițiativa privind organizarea referendumului de revocare a lui Chirtoacă. Noi vom face tot posibilul să se întâmple asta. Referendumul urmează să aibă loc în octombrie sau cel târziu în noiembrie 2017”, s-a arătat sigur Dodon.
Președintele a mai spus că în toamnă va avea loc și referendumul inițiat de el, chiar dacă acesta este contestat la Curtea Constituțională care urmează să ia o decizie vizavi de constituționalitatea plebiscitului. Mai mult, șeful statului a sugerat că urmează să fie niște schimbări și în rândul judecătorilor Înaltei Curți. „Știm că cei de la Curte urmează să se expună… Sper că în viitorul apropiat vor fi schimbări și la Curtea Constituțională. Noi știm că lui Alexandru Tănase i-a expirat mandatul. Noi urmărim tot ce se întâmplă”, a spus acesta.
De asemenea, Dodon a declarat că va face tot posibilul să fie demiși miniștrii Corina Fusu și Iurie Chirinciuc, delegați de Partidul Liberal. În același timp, șeful statului a dat asigurări că în curând va demara procedura de numire a ministrului Apărării, portofoliu rămas vacant în că din luna decembrie 2016, atunci când a fost demis Anatol Șalaru.
Totuși, Dodon a adăugat că nu va accepta candidatura propusă de PL și că nu va mai funcționa sistemul cu partajarea funcțiilor între partidele de la guvernare. „În viitorul apropiat vor fi desemnate persoane profesioniste în fruntea Ministerului Apărării, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, precum și la Ministerul Tehnologiilor Informaționale. Dar pe mine la ora actuală mai mult mă interesează să fie desemnat ministrul Apărării. Va fi un ministru profesionist. Nu va mai fi nicio cotă a celor de la PL. S-a terminat cu aceste cote. Dacă vor încerca să promoveze un ministru pe criterii politice, atunci nu le va merge”, a conchis sursa citată.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
12.09.2025
10:45
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
Iranul recunoaște că era gata să lovească trei ținte din Ucraina, dar a dat înapoi după intervenția Kievului
Dronă ucraineană lovește o plajă aglomerată de la Marea Neagră: șapte morți, dintre care trei copii, și 40 de răniți în sudul Rusiei
Boris Nadejdin, opozant al războiului din Ucraina și desemnat „agent străin”, a fugit din Rusia și anunță din Franța: „Sunt viu și liber”
Polonia atacă în instanță obligația de a plăti 1,3 miliarde de euro către Pfizer pentru 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19


















