Doi DEPUTAȚI afirmă că CINEVA a încercat să-i „CUMPERE”, pentru a lăsa fără majoritate parlamentară actuala Coaliție
2840
Deputatul democrat Valentina Stratan și cel liberal-democrat Iurie Chiorescu susțin că în ultimul timp s-a încercat „cumpărarea” mai multor legislatori, pentru „a lăsa actuala coaliție fără majoritate”.
„Am fost contactată de o persoană care m-a anunțat că în Parlament se va forma în curând o nouă fracțiune din deputații care vor fi scoși de la PLDM, PD și PLR. Persoana îmi dădea de înțeles ca s-ar dori participarea mea la acest „proiect”... Nu e prima dată când aud asta. Mă tem că scopul este de a lăsa actuala Coaliție fără majoritate, ca să nu mai poată vota Acordul de Asociere cu UE și alte proiecte importante”, scrie Valentina Stratan pe contul său de pe o rețea de socializare.
Și deputatul liberal-democrat Iurie Chiorescu a plasat un mesaj similar pe aceeași rețea de socializare: „Intuiam că, în ajunul campaniei electorale, procedeele utilizate de unii „actori politici”, dacă pot să îi numesc astfel, vor lua forma unor acțiuni murdare. După unele evenimente, eram absolut sigur că tentativele de influențare a opțiunilor mele politice se vor îndesi și acutiza. De curând, acești ,,actori politici” încearcă să mă convingă să părăsesc partidul. Sunt sigur că acțiuni similare se întreprind și la adresa altor colegi cu scopul de a știrbi din integritatea actualei coaliții și a compromite parcursul european al țării noastre”.
Cei doi deputați, care declară că nu vor părăsi partidele din care fac parte, lansează un apel către colegii lor să nu cadă „în capcană” și să se gândească la consecințe.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, liderul fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleț, a declarat că a auzit de la mai mulți deputați că li s-au propus inclusiv sume de bani pentru a părăsi fracțiunea. „Referitor la cine stă în spate, se vehiculează mai multe versiuni, inclusiv anumite efecte platonice, așa cum s-a exprimat colegul Ion Hadârcă”, a spus Streleț, lăsând să se înțeleagă că în spatele tentativelor de a „cumpăra” legislatorii s-ar afla omul de afaceri și fostul deputat Veaceslav Platon.
„Am auzit de toate la adresa mea, dar din astea - pentru prima dată. Cred că marasmul unora a atins cote maxime. Dacă cineva are dovezi că aș încerca să corup deputați, să le prezinte, altfel riscă să ajungă în judecată”, a spus pentru Ziarul NAȚIONAL Veaceslav Platon.
24.02.2025
14:43
12.02.2024
10:47
05.06.2023
10:59
02.06.2023
16:50
22.09.2022
15:48
19.07.2022
19:20
23.05.2022
15:52
23.05.2022
11:41
14.04.2022
17:46
17.01.2022
17:51
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
08.08.2026
00:19
07.08.2026
23:14
07.08.2026
23:04
07.08.2026
22:07
07.08.2026
21:20
07.08.2026
20:08
07.08.2026
19:45
07.08.2026
19:41
07.08.2026
19:39
07.08.2026
19:37
07.08.2026
18:33
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
Artiști independenți, în luptă cu copiile de pe internet: lucrări „furate” și vândute ieftin pe platforme globale
Crimă îngrozitoare la Plovdiv: un bărbat de 37 de ani, atras cu un profil fals și bătut peste o oră de cinci adolescenți care au filmat totul
Rubio anunță sfârșitul „supapelor de scăpare” pentru Cuba și prevede o traiectorie ireversibilă către un alt viitor
SUA și UE strâng la maximum șurubul sancțiunilor împotriva Rusiei: lovitură dură pentru industria petrolului, gazelor și „flota fantomă”



















