Dodon este convins că sistemul UNINOMINAL propus de Plahotniuc nu va trece și a venit cu o CONTRAOFERTĂ
2617
agora.md Președintele Igor Dodon consideră că inițiativa liderului Partidului Democrat (PL), Vlad Plahotniuc, privind introducerea votului uninominal în R. Moldova este inacceptabilă și, din acest motiv, „nu va trece”.
„Această inițiativă privind uninominalul (sistem electoral uninominal - n.r.) nu este surprinzătoare. Se știa demult despre dorința democraților de a impune un asemenea sistem de alegeri. Dar vă declar cu toată răspunderea că doar cu dorința vor rămâne. Uninominalul nu va trece. Această inițiativă este o provocare împotriva bazelor democratice ale statului, așa cum au fost ele formate de la independență încoace. Ca președinte al statului, mă voi opune în mod categoric acestei reforme de fapt nedemocrate, care distruge sistemul partinic din R. Moldova. Și sunt convins că și fracțiunea PSRM va fi împotriva acestui proiect de lege, dacă va fi înaintat în Parlament. Mizez în acest sens și pe sprijinul altor partide parlamentare și extraparlamentare”, se arată într-o declarație de presă a șefului statului.
Potrivit lui Dodon, sistemul electoral trebuie să aibă un mecanism mai eficient de selectare a deputaților și de formare a clasei politice, doar nu așa cum propune PD, „nu prin distrugerea partidelor și prihvatizarea alegerilor”.
„Opinia mea este că, în perspectivă, ar trebui să venim cu câteva modificări esențiale, chiar necesare, dar fără a schimba temelia sistemului electoral actual. Mai întâi de toate, trebuie să oferim dreptul diasporei să fie mai prezentă în procesele electorale, prin deschiderea mai multor secții de votare peste hotare, prin participarea oamenilor din diaspora pe listele electorale din R. Moldova. Numai în Rusia există sute de mii de cetățeni care sunt limitați în dreptul lor de a vota, de a-și exprima mai ferm poziția lor politică. Aproape la fel stau lucrurile și în Europa.
Apoi, trebuie să implicăm mai mult cetățenii noștri din stânga Nistrului. Să deschidem secții de votare în Transnistria, să le permitem celor de acolo să candideze în Parlamentul R. Moldova. Fără implicarea cetățenilor din Transnistria, Parlamentul nostru nu poate fi integru ca reprezentare pe țară. Iar dacă vrem să întregim țara, trebuie să fim mai deschiși și politic, electoral.
O altă modificare importantă, este reducerea numărului de deputați în Parlament. Atrag atenția în mod special la acest punct – să reducem numărul de deputați, de la 101 la 71.
În discuțiile mele cu cetățenii, am primit doar reacții pozitive la această propunere a mea. Sunt sigur că a venit timpul să revedem componența numerică a Legislativului. Prea mulți deputați pentru o țară atât de mică și atât de sărăcită demografic.
Pornind de la toate cele menționate, consider că inițiativa PD, lansată azi de liderul lor Vlad Plahotniuc, este inacceptabilă. Sistemul electoral trebuie să fie reformat, dar nu așa cum propun ei, nu prin metode care îl schimbă din temelii. Deci, propun reducerea numărului de deputați, implicarea cetățenilor din Transnistria și din diaspora. Și categoric nu uninominalului”, a punctat Dodon.
21.05.2026
11:45
814
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
12.03.2026
11:36
14549
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
13321
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3490
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3397
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3563
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8859
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5491
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4387
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3635
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.05.2026
21:01
102
Încălzire semnificativă și averse locale vineri, 22 mai 2026, în Republica Moldova
374
Alexandru Munteanu, mesaj de solidaritate cu Ucraina la Ziua Internațională a Cămășii „Vyshyvanka” la Chișinău
21.05.2026
18:44
316
Educația STEAM și orientarea în carieră, în prim-plan la Săptămâna Educației: peste 200 de elevi și profesori discută modernizarea școlii din Republica Moldova
21.05.2026
17:11
419
Dan Perciun anunță creșteri de burse și sporuri pentru doctoranzi și cercetători, în efortul de integrare în Spațiul European de Cercetare
21.05.2026
17:06
554
ULTIMA ORĂ // Vinuri moldovenești pe piața chineză și ZBORURI DIRECTE Chișinău-Beijing. Principalele chestiuni abordate de Mihai Popșoi și omologul său Wang Yi
21.05.2026
16:46
391
Peresecina se modernizează cu proiecte noi pentru școli, grădinițe, drumuri și apă potabilă
21.05.2026
16:11
473
Reforme și investiții în învățământul profesional tehnic, discutate la Săptămâna Educației în Republica Moldova
21.05.2026
15:04
423
Alertă meteo cod galben, 21.05.2026, 13:30–22:00
21.05.2026
14:23
561
România, în fruntea clasamentului inflației: Europa de Sud-Est devine focarul scumpirilor la început de 2026
21.05.2026
14:04
565
OpenAI vizează listarea la bursă în septembrie și o evaluare-record de 1.000 de miliarde de dolari
534
Connections își dublează profitul și își consolidează dominația pe segmentul software public în T1 2026
21.05.2026
11:48
550
Șofer din Ocnița, condamnat la 3 ani de închisoare după ce a ignorat repetat interdicția de a conduce în stare de ebrietate
21.05.2026
11:45
790
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
21.05.2026
10:39
472
MAIA pornește consultările cu fermierii pentru Programul Național de Reziliență în Agricultură 2027–2030
21.05.2026
10:35
589
Cooperarea agricolă moldo-italiană, consolidată la Roma pentru alinierea la cerințele UE
21.05.2026
10:18
961
Indonezia introduce noi cerințe fitosanitare pentru grâul din Republica Moldova, valabile din 1 iunie 2026
21.05.2026
09:26
551
Tânără de 27 de ani, 9 ani de închisoare pentru escrocherii prin schema „ruda implicată în accident”, cu un prejudiciu de peste 700 000 de lei
21.05.2026
07:58
542
Horoscopul zilei 21.05.2026
1732
Jensen Huang pariază pe CPU-ul Vera: Nvidia vizează o nouă piață de 200 de miliarde de dolari pentru agentic AI
1688
Dosarul pentru listarea SpaceX dezvăluie pariurile uriașe pe AI și Starship, cu Elon Musk păstrând controlul aproape total asupra companiei
1434
Pierderi uriașe la xAI: 6,4 miliarde de dolari arși într-un an, în timp ce dosarul de listare SpaceX anunță investiții și mai mari în Grok și infrastructura AI
813
Nvidia sparge din nou recordurile: venituri trimestriale uriașe și participații de 43 miliarde de dolari în startup-uri
1808
Microsoft semnează un nou mega-acord pentru eliminarea carbonului și își relansează planurile verzi în plină expansiune AI
1908
SpaceX își deschide cifrele: dosarul pentru listarea la bursă dezvăluie pierderi uriașe, dominația Starlink și pariul pe AI și Starship
1371
OpenAI anunță că a demontat cu ajutorul AI o celebră conjectură Erdős veche de aproape 80 de ani
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














