17:00:58 21.08.2017
Stiri

Dodon anunță INSPECȚIE la poligonul de la Bulboaca, vrea să vadă ce au făcut acolo americanii: „Nu voi admite ca soldații moldoveni să fie piese”

Politică 11.08.2017 09:39 Vizualizări3457 Autor: Ziarul National
Dodon anunță INSPECȚIE la poligonul de la Bulboaca, vrea să vadă ce au făcut acolo americanii: „Nu voi admite ca soldații moldoveni să fie piese” Sputnik

După ce vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, declarat persona non grata pe teritoriul R. Moldova, a lansat acuzația că SUA construiește „obiective militare” la poligonul de la Bulboaca, raionul Anenii Noi, pentru a pregăti militarii moldoveni de un eventual război în Transnistria, președintele Igor Dodon anunță că se va duce luni să inspecteze poligonul.

„În ultimul timp se poartă multe discuții despre poligonul militar de la Bulboaca, despre implicarea americanilor și finanțările care vin din SUA. În calitate de comandant suprem al forțelor armate, în ziua de luni voi merge în vizită de lucru pe poligon, pentru a clarifica pe loc starea lucrurilor. Să nu uităm că suntem un stat neutru și eu nu voi admite ca soldații moldoveni să fie parte sau piese în mașinăria vreunui bloc militar, fie el din Vest sau din Est”, anunță Dodon.

CITIȚI și Dodon răspunde cu gura rușilor. Spune că va BLOCA intenția americanilor de a construi „mai multe OBIECTIVE militare” la Bulboaca

După acuzațiile din presa rusă, reprezentanții Ministerului Apărării au declarat că instituția beneficiază de un grant în valoare de 1,6 milioane de dolari, bani care sunt utilizați pentru modernizarea infrastructurii Bazei militare de instruire Bulboaca unde vor fi instruiți militarii moldoveni. Ministerul a mai precizat că aceste activități „nu au legătură cu NATO și nu afectează neutralitatea statului”.

Ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, a mers chiar ieri la poligonul de la Bulboaca și a declarat că tot ce se construiește aici este „în mod deschis și transparent”, iar ajutorul american este acordat „pentru instruirea și pregătirea” militarilor moldoveni ca aceștia să poată participa la misiunile internaționale de menținere a păcii: „Nimeni pe nimeni nu amenință”.

Menționăm că Igor Dodon nu a acceptat ca militarii moldoveni să participe în acest an la exerciții militare internaționale, iar Ministerul Apărării a pierdut 12,7 milioane de dolari, bani destinați reformării și modernizării Armatei Naționale. Fostul ministru al Apărării, Anatol Șalaru, a anunțat că îl va acționa în judecată pe Dodon pentru „acțiuni care vizează subminarea sistemului de apărare națională a Republicii Moldova”.

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Comentarii
Promo
Promo
   
Recomandat
Punct de vedere NAȚIONAL
18.08.2017 09:01 Nicolae Negru Miliardul din poșetă sau Republica Mo...

14.08.2017 09:26 Nicolae Negru Programul minim al opoziției

11.08.2017 09:17 Ziarul National De ce suflăm în apa rece a Legii cu p...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că UE trebuie să revizuiască Acordul de asociere și să suspende finanțarea R. Moldova, după aprobarea sistemului electoral mixt?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md