12:11:16 28.03.2024
Stiri

Discuții APRINSE în Parlament. Un deputat socialist ar fi sărit la gâtul unei primărițe care a semnat Declarația de Unire. PSRM cere audierea SIS, PG și MAI în legătură cu manifestările dedicate CENTENARULUI

Politică 16.03.2018 11:10 Vizualizări2726 Autor: Vitalie Hadei
Discuții APRINSE în Parlament. Un deputat socialist ar fi sărit la gâtul unei primărițe care a semnat Declarația de Unire. PSRM cere audierea SIS, PG și MAI în legătură cu manifestările dedicate CENTENARULUI


Spirite încinse la ședința de astăzi a Parlamentului, după ce fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a cerut audierea responsabililor din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Procuraturii Generale și Ministerului Afacerilor Interne cu privire la măsurile care trebuie luate în zilele de 24, 25 și 27 martie, când sunt planificate mai multe acțiuni legate de sărbătorirea Centenarului Unirii.

Potrivit socialiștilor, aceste manifestații ar fi îndreptate împotriva suveranității R. Moldova.

Liberalii au replicat și au acuzat socialiștii că nu fac altceva decât să intimideze aleșii locali care au semnat declarații simbolice de Unire. Deputatul Ion Apostol a adus exemplul primăriței de la Ișcălău, raionul Fălești, Maria Procopciuc, care ar fi fost amenințată de deputatul socialist Oleg Sava, venit în sat și solicitându-le unor consilieri să semneze declarația de statalitate, promovată de socialiști.

„A fost chemată poliția la fața locului, dar nu s-a întâmplat nimic. Pe această cale, solicităm MAI să se autosesizeze și să ia măsuri în privința celor care au recurs la intimidări și amenințări”, a cerut Apostol.

La rândul său, Oleg Sava a respins acuzațiile și a calificat drept minciuni acuzațiile lui Apostol.

Democratul Dumitru Diacov a încercat să calmeze spiritele și i-a îndemnat pe socialiști, dar și pe liberali să înceteze acțiunile care „tensionează lucrurile în societate”.

Liberal-democrata Maria Ciobanu le-a replicat socialiștilor, care optează pentru interzicerea marșurilor organizate cu prilejul Centenarului, că istoria nu poate fi ștearsă cu buretele. „Noi suntem români, fie că vreți sau nu vreți să acceptați asta. 100 de ani de la Unire e un eveniment care trebuie marcat. Noi nu vom avea viitor fără întregirea neamului românesc”, a precizat Ciobanu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu, a cerut ca la data de 27 martie să fie organizată o ședință festivă a Parlamentului: „Nu văd de ce majoritatea deputaților ar fi împotrivă, mai ales că 66 de deputați dețin cetățenia română”.

În cele din urmă, nicio inițiativă nu a acumulat numărul necesar de voturi, după ce majoritatea parlamentară a votat împotriva propunerilor formulate de socialiști și liberali.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md