Deținutul care a MURIT în închisoare fusese BĂTUT de polițiști? Șeful DIP susține că acesta avea vânătăi pe corp când a fost adus la penitenciar
Andrei Brăguță, tânărul de 32 de ani care a decedat pe 26 august curent în Penitenciarul nr.16, avea vânătăi pe corp atunci când a fost adus de polițiști la închisoare.
Cel puțin, așa susține șeful Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), Aureliu Suhan, care a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că acest lucru este fixat în acte.
„Nu se întâmplă foarte des” ca deținuții să vină în sistemul penitenciar cu vânătăi, a adăugat și viceministrul Justiției, Anatolie Munteanu.
Ministerul Justiției a pornit o anchetă internă în acest caz, iar Procuratura - un dosar penal.
Potrivit viceministrului Justiției, Anatolie Munteanu, inițial Brăguță a fost adus pe 21 august la Penitenciarul nr. 13, dar în decizia de judecată pe numele său scria că necesita „îngrijiri medicale la Spitalul de Psihiatrie”. Acolo, Brăguță a fost dus imediat de către poliție.
Deținutul s-a întors la Penitenciarul nr. 13 pe 24 august la ora 10.40, dar a fost transferat până la ora 12.20, aceeași zi, la Penitenciarul nr.16, care are și statut de spital în sistemul penitenciar. Pe 26 august, în jurul orei 3.00, deținutul a decedat.
Suhan afirmă că, deocamdată, nu este un document oficial care să indice cauza morții lui Brăguță, negând că acesta a fost bătut în închisoare, așa cum acuză părinții tânărului. Șeful DIP nu a putut să ofere o explicație la faptul că rudele tânărului au fost anunțate despre deces abia peste trei zile.
Amintim că Brăguță a fost reținut acum două săptămâni, după ce s-ar fi certat cu niște agenți de patrulare care l-au amendat pentru depășire de viteză. După 72 de ore petrecute la Inspectoratul Ciocana, acesta a primit 30 de zile de arest în izolator la Penintenciarul nr.13. Părinții acuză că băiatul lor ar fost bătut în penitenciar și de aici i s-ar fi tras moartea.
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”