Deputații au ales un nou vicepreședinte al Parlamentului
1603
Deputatul democrat Sergiu Sârbu a fost numit în funcția de vicepreședinte al Parlamentului în locul lui Adrian Candu care a fost transferat recent la conducerea Ministerului Economiei. Pentru candidatura lui Sârbu au votat 54 de deputați.
Liberalii nu au susținut numirea lui Sergiu Sârbu, motivând că nu sunt siguri de faptul că deputatul „va promova corect valorile europene și democratice”, după ce anterior a fost un „activist de forță” al Partidului Comuniștilor.
La rândul lor, comuniștii au propus ca o funcție de vicepreședinte al Legislativului să fie exclusă din organigramă, iar banii economisiți să fie transferați la Centrul Mamei și Copilului, odată ce ieri a răsunat în Parlament inițiativa de a dona salariul pentru o zi de muncă a deputaților pentru renovarea instituției medicale.
„Câtă economie am face, dacă am reduce componența Parlamentului cu 31 de deputați? Cred că toată lumea ar saluta acest lucru”, le-a răspuns ironic comuniștilor președintele Parlamentului Igor Corman.
Deputatul comunist Violeta Ivanov a fost curioasă să afle de ce fracțiunea democrată nu a promovat în această funcție o femeie pentru ca în prezidiu să fie un echilibru. „Pledați pentru o prezență egală a femeilor și acum aveți posibilitatea să ne convingeți că faceți legi nu doar de dragul legilor. De ce nu înaintați în funcție o doamnă?”, a întrebat Ivanov.
„Propunerea a fost făcută în urma consultării fracțiunilor parlamentare”, a explicat Corman.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
29.10.2026
12:40
29.10.2026
12:11
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională


















