02:35:27 19.04.2024
Stiri

DEMONSTRAT // Locul prin care pătrund cele mai multe BACTERII în organism

Știri 01.10.2016 08:01 Vizualizări1996 Autor: Ziarul National


DEMONSTRAT // Locul prin care pătrund cele mai multe BACTERII în organism Sursa: gandul.info

Cavitatea bucală este cel mai mare portal de intrare în corp a diferitelor bacterii sau viruşi.

„Prin gură pătrund în întreg organismul diferite bacterii, care prin intermediul sângelui sunt transmise prin corp şi agravează problemele de sănătate pe care pacientul le are. Dacă pacientul respectiv are probleme de sănătate cu inima sau cu orice alt organ şi întâmpină totodată probleme de sănătate dentară, mai mult, îşi neglijează igiena orală, el, de fapt, încurajează dezvoltarea bacteriilor în gură, care de aici pleacă în corp. Astfel, este predispus la orice fel de afecţiune, în funcţie de starea sa de sănătate generală”, spune medicul Răzvan Boberis.

Cariile netratate şi resturile dentare întreţin o cantitate foarte mare de bacterii patogene, care pot fi ingerate odată cu alimentaţia sau trec în circulaţia sistemică şi produc diverse afecţiuni.

„Printre complicaţiile care pot apărea sunt afecţiunile inimii, cunoscutele hepatite, atacul cerebral. Cea mai riscantă afecţiune este endocardita bacteriană, aceasta este o boală a stratului intern al inimii, endocardul. Printre persoanele care prezintă risc crescut sunt cele cu proteză valvulară sau cu alte materiale străine în cord ( sunţuri sau conducte între circulaţia sistemică şi cea pulmonară, realizate chirurgical).

Pacienţii trebuie să informeze medicul stomatolog despre afecţiunile lor şi să facă profilaxia endocarditei în următoarele proceduri dentare: extracţii, implanturi dentare, instrumentări la nivelul rădăcinilor, injecţii anestezice intraligamentare, proceduri la care se anticipează o sângerare, plasarea de benzi antibiotice subgingivale”, precizează medicul Răzvan Boberis.

În general, persoanele cu dinţi lipsă sau cu proteze mobile tind să evite anumite alimente pe care nu le pot mesteca şi să aleagă alimente bogate în grăsimi şi calorii, dar acestea favorizează apariţia unor afecţiuni, cum ar fi diabetul zaharat sau unele tulburări digestive.

Sursa: gandul.info


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md