DEJA-VU // Scindare în PL? Funcționarul care s-a prezentat astăzi la serviciu, deși ar fi trebuit să-și dea ieri demisia
9494
Partidul Liberal a decis, vinerea trecută, să se retragă de la guvernare, iar ieri mai mulți funcționari liberali au scris cereri de demisii din funcții.
Printre aceștia se numără ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, și cei doi viceminiștri ai săi, ministra Educației, Corina Fusu, viceminiștrii Educației, șeful AGEPI, Octavian Apostol, directorul „Moldsilva”, Ion Cebanu, directorul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Mihail Roibu etc.
Deși actualul șef al Curții de Conturi, Veaceslav Untilă, a fost ales în această funcție direct din fotoliul de deputat liberal, acesta nu s-a conformat deciziei PL. Untilă și-a suspendat calitatea de membru de partid, atunci când a mers la șefia Curții de Conturi.
Veaceslav Untilă a venit astăzi la serviciu și a prezidat ședința Curții de Conturi în cadrul căreia s-a discutat despre raportul de audit privind cheltuirea de către Guvern a fondurilor obligatorii de asistență medicală în anul trecut.
Acesta nu a răspuns la telefon nici pe parcursul zilei de ieri și nici astăzi, înainte de ședință, pentru a ne spune dacă pleacă sau nu din funcția de președinte al Curții de Conturi.
Liberalul care nu pleacă sigur din funcție este șeful de la „Căile Ferate ale Moldovei”, Iurie Topală. Acesta a declarat, ieri, pentru „ProTV” că a fost ales în bază de concurs, nu pe criterii politice în fruntea acestei instituții.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















