16:27:56 25.04.2024
Stiri

Declarații sub condiția anonimatului. Ce le-ar fi făcut SPIONUL sârb camarazilor săi pe frontul din Ucraina

Știri 16.11.2017 18:00 Vizualizări1910 Autor: Ziarul National
Declarații sub condiția anonimatului. Ce le-ar fi făcut SPIONUL sârb camarazilor săi pe frontul din Ucraina Sursa: digi24.ro


Bratislav Zivkovic, liderul mișcării Cetnicki Pokret, paramilitarul sârb declarat marți indezirabil pe teritoriul României sub acuza de spionaj, ar fi stârnit un scandal pe frontul din Ucraina, în grupul de voluntari sârbi proruși care au luptat împotriva forțelor ucrainene în Crimeea și Donbas. Presupusul motiv? Banii. Cel puțin asta susține un bărbat intervievat, sub condiția anonimatului, de un jurnalist britanic, Christopher Othen.

Othen este și autorul unei serii de cărți de istorie care tratează rolul mercenarilor și luptătorilor voluntari în diverse teatre de operațiuni, după cum se arată pe pagina sa de pe Goodreads și Amazon.

Interviul a fost publicat pe blogul lui Othen pe 17 octombrie, ca parte a unei serii mai ample despre paramilitarii sârbi înrolați pe fronturile din estul Ucrainei.

Din material reiese că grupul lui Bratislav Zivkovic – Jovac Sevic - nu doar că nu mai este activ la ora actuală în Ucraina, ci că ar fi luptat doar trei zile.

Christopher Othen întreabă în interviu: „Ce s-a întâmplat cu grupul lui Zivkovic?”

Intervievatul – care susține că are cunoștințe amănunțite despre situația voluntarilor străini din Ucraina - răspunde: „Adevărul a ieșit la iveală când Zivkovic nu a distribuit banii în mod egal între toți membrii. El a păstrat cea mai mare parte a banilor, oferind selectiv o mică parte câtorva (dintre camarazii săi – n.r.). Restul nu au primit absolut nimic. Ei bine, s-a întâmplat că unul dintre cei care nu a primit niciun ban să fie rănit de o grenadă ucraineană și a devenit dornic să îl expună public pe Zivkovic. L-a învinuit pentru mizeria asta financiară și a spus publicului că acest grup Jovac Sevic a fost pe front doar pentru trei zile”.

Mai mult, susține bărbatul, Bratislav Zivkovic ar îndruga „povești fantastice” în mass-media sârbă despre luptele duse de grupul său în Ucraina, însă „oamenii fac glume pe seama lui, despre cum poporul rus este condamnat dacă a ajuns să fie apărat de clovni ca el”.

Asta nu înseamnă că „ar trebui subestimate tacticile de propagandă ale lui Zivkovic, pe care a reușit să le manevreze clar de la începutul conflictului ucrainean. Fotografiile cu grupul și interviurile date în mass-media au atras atenția și mulți voluntari din Rusia și din alte părți s-au grăbit să se înroleze în milițiile nou formate”, a adăugat el.

În șapoul interviului, Othen precizează, conștient de dubiile pe care le poate trezi anonimatului persoanei intervievate: „Dacă aveți informații care susțin, contrazic sau extind afirmațiile intervievatului meu, atunci contactați-mă. Există multe opinii despre situația din Ucraina”.

Sursa: digi24.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md