DECLARAȚIE // „UNIREA cu România nu mai poate fi oprită. E un PROCES care nu poate fi controlat, exact ca în anii 1988-1989, atunci când s-a declanșat procesul de eliberare NAȚIONALĂ”
16270
„Suntem martorii unui fenomen care nu mai poate fi oprit (semnarea declarațiilor de Unire cu România n.r). Acest fenomen ia amploare și, de fapt, e un răspuns al aleșilor locali, e atitudinea lor față de faptul că acest stat nu are viitor. Este și un răspuns la situația din economie, politică. Oamenii nu mai văd că acest stat ar avea viitor. Ei cred, pe bună dreptate, că bunăstarea lor poate fi asigurată doar după Unire”. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele executiv al Partidului Unității Naționale (PUN), Anatol Șalaru.
Potrivit lui Șalaru, nici președintele Igor Dodon, nici Partidul Democrat (PD), care se află la guvernare, nu are cum să oprească procesul de Unire cu România. „Vedeți încercările disperate ale lui Dodon de a stopa acest proces? Dar nu va reuși, mai ales că declarațiile de Unire au fost semnate și de consilieri socialiști, comuniști, democrați sau din partea altor partide. Nu cred că PD poate stopa acest proces, pentru că nu e un proces inițiat de un ONG sau un partid politic, pe care poți să-i reduci la tăcere. Sunt anumite procese care nu pot fi controlate”, a declarat Anatol Șalaru la emisiunea „Important”.
Pentru a fi mai convingător, liderul PUN a oferit drept exemplu evenimentele din anii 1988-1989: „În acei ani, cei de la guvernare râdeau de noi, dar când am declanșat procesul de eliberare națională, acesta nu a mai putut fi oprit. Acum asistăm la același proces. Și atunci, inițial, eram câțiva. Acest fenomen abia a început”.
Șalaru a mai adăugat că până la urmă nu contează că asemenea declarații vor fi semnate de 200 sau 300 de localități. „Contează faptul că acest proces este inevitabil. Mai departe vom face exact ceea ce prevede Constituția. R. Moldova se poate uni cu alt stat, în cazul în care în cadrul unui referendum majoritatea cetățenilor optează pentru asta. Ulterior, Parlamentul va vota Unirea. Cert este că situația în R. Moldova nu se va îmbunătăți și asta nu din cauza actualei guvernări sau alteia. Europenii ne mai dau bani, dar ei niciodată nu vor veni să investească aici. Nu vom putea cerși la nesfârșit. A fost o situație favorabilă până în 2013, dar R. Moldova nu mai poate deveni „istorie de succes”. Toată incertitudinea aceasta care domină R. Moldova, vulnerabilitatea de aici, nu ne va permite să asigurăm bunăstarea cetățenilor. Și nici în UE nu vom fi acceptați”, a conchis Șalaru.
09.04.2026
02:02
344
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
378
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
329
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
410
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
374
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
393
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
373
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
430
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
413
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
408
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
541
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
507
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
09.04.2026
02:02
323
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
363
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
311
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
397
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
358
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
08.04.2026
22:26
380
Grup de hackeri „la închiriat”, legat de India, spionează jurnaliști și oficiali din Orientul Mijlociu și Africa de Nord prin atacuri pe iCloud și Android
08.04.2026
21:55
361
Volkswagen și Uber pornesc testele cu microbuze autonome ID. Buzz în Los Angeles, primul pas spre serviciul de robotaxi din 2026
08.04.2026
21:03
422
Vremea în Republica Moldova pentru joi, 09.04.2026: cer mai liniștit, temperaturi similare
08.04.2026
19:51
405
OpenAI lansează un nou plan de siguranță pentru combaterea exploatării sexuale a copiilor în era inteligenței artificiale
08.04.2026
19:23
403
Microsoft blochează contul dezvoltatorului VeraCrypt: milioane de utilizatori Windows riscă probleme la pornirea PC-urilor
08.04.2026
18:53
537
Transformarea Irlandei după aderarea la UE, model pentru integrarea europeană a Moldovei, subliniată de Maia Sandu la Dublin
08.04.2026
17:56
505
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
574
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
455
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
552
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
539
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
519
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
626
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
476
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
484
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
439
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
517
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
498
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
554
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
505
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














