DECLARAȚIE: „Transnistria este deja transformată într-o regiune de tip Kaliningrad. A mai rămas să aducă aici rachetele Iskander”
2963
Acordarea a două mandate în Parlamentul de la Chișinău pentru transnistreni, în cadrul sistemului mixt apropat vara trecută, este un lucru „anormal” în opinia lui Ion Leahu, fostul șef al Delegației moldovenești în Comisia Unificată de Control în prioada anilor 2002 - 2013.
„Nu este normal ca unui teritoriu necontrolat să i se acorde două mandate în Parlament, în condițiile în care în acel teritoriu nu va fi posibil de organizat o campanie electorală adecvată. Chiar dacă secțiile de vot vor fi deschise în dreapta Nistrului, cum putem noi să admitem în Parlament legislatori care să reprezinte o structură neconstituțională? Mai întâi trebuie să fie determinat statutul acestui teritoriu”, a declarat Ion Leahu pentru Ziarul NAȚIONAL.
Întrebat ce trebuie schimbat pentru a nu admite separatiști în Parlamentul R. Moldova, Leahu a răspuns că „soluția ar fi în genere să nu ne jucăm noi cu circumscripțiile electorale pentru stânga Nistrului”.
„Chiar și două persoane în Parlament cu intenții negative pot dăuna interesului național al R. Moldova. Transnistria trebuie să înțeleagă că, încălcând legislația R. Moldova, ea nu ajunge nicăieri. Fix așa cum s-a întâmplat în 2009, când agenții economici s-au înregistrat la Chișinău pentru a putea efectua operațiuni de import-export. Așa trebuia să fie făcut și în alte domenii, cum ar fi cel al telecomunicațiilor etc.”, ne-a spus fostul șef al Delegației moldovenești în CUC, ținând să sublinieze faptul că, astăzi, 35% din exporturile Transnistriei ajung pe malul drept al Nistrului, alte 35% - în UE, 20% în Ucraina și doar 6% în Rusia.
CITIȚI și INTERVIU // Ion Leahu: „Cele patru protocoale semnate de Chișinău și Tiraspol sunt în DETRIMENTUL intereselor R. Moldova”
Cu toate acestea, am ajuns în situația în care Moscova a transformat Transnistria „într-o regiune de tip Kaliningrad”.
„Transnistria deja e transformată într-o regiune de tip Kaliningrad. Ultimul lucru care a rămas să-l aducă aici este „Iskcander”-ul, rachete cu rază medie de acțiune. Kaliningradul este dodat cu aceste rachete și a mai rămas să aducă și aici. Transnistria este un punct foarte puternic de influență asupra României, Bulgariei și Turciei, odată ce aceste state sunt aproape și de aici există posibilitatea de a efectua anumite operațiuni. Tragerile din arme grele și instruirea militarilor din Transnistria ca să opereze cu aruncătoarele de grenade „Plamea”, mitraliere etc., înseamnă că ei (rușii – n.r.) nu pierd timpul pur și simplu, ci au intenția să dispună de un contingent foarte bine pregătit în stânga Nistrului”, atenționează Ion Leahu.
Întrebat dacă, în asemenea condiții, R. Moldova ar trebui să se unească cu România și să adere la NATO, lăsând Transnistria, așa cum sugerează fostul președinte al României, Traian Băsescu, Leahu spune că „ar fi extraordinar, însă eu nu văd aici forțe care ar putea să realizeze acest lucru”.
„În orice clipă poate apărea o situație în care rușii să-și extindă influența militară până la Prut. Dar nu sunt de acord că Transnistria trebuie lăsată. Acest teritoriu a aparținut Ucrainei numai nominal. Divizarea teritoriilor în 1917 a fost voluntaristă și nu a ținut cont de componența etnică, istorică etc. În stânga Nistrului locuiau atunci tot moldoveni”, zice Ion Leahu.
18.04.2026
12:02
1832
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
17.04.2026
14:34
1794
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
09:29
1971
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
16.04.2026
21:52
15324
Decizie RADICALĂ luată de autoritățile de la Chișinău. Igor Grosu CONFIRMĂ că ofițerii GOTR care staționează ilegal în Transnistria vor fi EXPULZAȚI: „Ne-am luat inima în dinți și am luat această decizie”
1306
Maia Sandu, discuții la Chișinău cu fostul președinte al Poloniei despre traficul de droguri și securitatea regională
16.04.2026
13:17
2060
VIDEO // Final de partidă pentru ȘANTAJUL separatiștilot de la Tiraspolului. Chiveri nu a lăsat netaxate provocările „diplomatului” de serviciu al regimului separatist
16.04.2026
12:08
1368
VIDEO // Mesaj simbolic în limba ROMÂNĂ la Tiraspol. Vicepremierul Valeriu Chiveri, mesaj ferm pentru autoritățile separatiste din stânga Nistrului: „Hristos a Înviat! Suntem astăzi la Tiraspol, R. Moldova”
16.04.2026
10:58
1770
Izolare totală pentru militarii ruși din Transnistria: Comandantul GOTR și adjuncții săi, INTERZIȘI în R. Moldova
16.04.2026
09:16
2328
AGRESORUL se vrea mediator. Moscova forțează reluarea formatului „5+2” și acuză Chișinăul și Kievul de blocarea dialogului în dosarul transnistrean
15.04.2026
11:56
2382
Fracțiunea „Alternativa” din Parlament se DESTRAMĂ. Tkaciuk părăsește grupul și este somat să-și depună mandatul de parlamentar. „Mult mai intereseant este ce urmează…”
14.04.2026
15:06
2124
DOC // „Fereastră de oportunitate” după votul din Ungaria. Scrisoare OFICILĂ către António Costa pentru accelerarea aderării R. Moldova la UE
14.04.2026
14:25
1205
15 aprilie 2026, zi de doliu național în memoria maestrului Gheorghe Urschi
21.04.2026
04:42
86
Cine este John Ternus, inginerul discret care îl înlocuiește pe Tim Cook la șefia Apple
21.04.2026
01:00
352
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
20.04.2026
22:05
422
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
20.04.2026
20:31
502
Vreme mai rece și mai stabilă în Republica Moldova, marți, 21 aprilie 2026
20.04.2026
20:25
448
Atac cibernetic DDoS lovește serverul principal Mastodon și provoacă întreruperi în rețeaua socială decentralizată
20.04.2026
20:09
480
Blue Origin, blocată la sol cu New Glenn după ordinul FAA de investigare a defecțiunii treptei superioare
20.04.2026
19:11
489
Deezer, invadată de muzica generată de AI: aproape jumătate din melodiile noi încărcate pe platformă sunt create artificial
20.04.2026
19:01
498
Furnizorul de hosting Vercel, compromis printr-o breșă la Context AI: datele unor clienți și chei de acces au ajuns pe forumuri clandestine
20.04.2026
17:05
642
Alertă meteo cod galben, 20.04.2026, intervalul 15-21 – instabilitate atmosferică
20.04.2026
08:02
730
Horoscopul zilei 20.04.2026
19.04.2026
23:08
856
Blue Origin reutilizează cu succes racheta New Glenn, dar plasează pe orbită greșită satelitul AST SpaceMobile
19.04.2026
19:11
941
Vreme schimbătoare, dar cu final de săptămână cald în Republica Moldova (20–26 aprilie 2026)
19.04.2026
18:01
1497
Țară mică, ambiție uriașă // R. Moldova campioană MONDIALĂ a creșterii economice până în 2030, în viziunea FMI. De ce vom avea cea mai rapidă ascensiune a PIB-ului per capita de pe glob
19.04.2026
16:59
951
Primele fisuri în boomul finanțărilor pentru energia de fuziune: listări grăbite la bursă și dispute privind afacerile paralele
19.04.2026
15:45
842
Blue Origin bifează prima reutilizare a rachetei grele New Glenn, în ofensiva directă contra SpaceX
19.04.2026
08:42
911
Horoscopul zilei 19.04.2026
18.04.2026
21:07
1203
40 de elevi distinși la Olimpiada Republicană de Limba română pentru minorități naționale, găzduită de Universitatea „Ion Creangă”
18.04.2026
20:20
1317
Moldova se încălzește duminică, 19.04.2026, sub nori fără ploi
18.04.2026
12:02
1823
Maia Sandu caută investiții, piețe noi și sprijin de securitate pentru Moldova la Forumul Diplomatic de la Antalya
18.04.2026
09:22
1363
De la ofertă de 1,2 miliarde la rivalitate globală: cum a ajuns Airwallex să conteste dominația Stripe în plățile internaționale
18.04.2026
08:23
1211
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
1542
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
1532
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
1254
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
1398
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
Cine este John Ternus, inginerul discret care îl înlocuiește pe Tim Cook la șefia Apple
Tim Cook demisionează din funcția de CEO al Apple, locul său va fi preluat de John Ternus
Cod galben de îngheț – 21.04.2026, nopți și dimineți reci
Vreme mai rece și mai stabilă în Republica Moldova, marți, 21 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.21
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














