DECLARAȚIE // „Proclamarea anului 2018 drept „anul lui Ștefan cel Mare” este plină de RIDICOL. Ștefan cel Mare a domnit de la Suceava și este înmormântat la Putna...”

Președintele Igor Dodon a inaugurat, vineri, cu mare fast la Palatul Republicii „Anul lui Ștefan cel Mare” ca „simbol suprem al statalității moldovenești” și a înmânat, cu această ocazie, ordine și medalii unor comuniști și socialiști. Mai multe personalități din R. Moldova susțin că, astfel, Dodon vrea să submineze sărbătoarea românilor, care marchează, în 2018, împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.

Istoricul Octavian Țâcu este de părere că Igor Dodon s-a „încurcat în date și evenimente”, iar „cătărarea” lui Ștefan cel Mare pe soclul unui simbol al „luptei pentru independență și suveranitate” este ridicolă.

„Contrafacerea și abuzul de istorie, instrumentalizată în diferite circumstanțe din punct de vedere politic de ultimul „Homo Moldovanus” (așa cum îl numește Țâcu pe Dodon - n.r.), a devenit însă un băț cu două capete pentru „președintele-statalist”, încurcat defintiv în date și evenimente. Spre exemplu, proclamarea anului 2018 drept „anul lui Ștefan cel Mare” și cătărarea lui pe soclul unui simbol al „luptei pentru independență și suveranitate” este plină de ridicol. Fiecare elev, dar poate chiar și copil la grădiniță, știe că Ștefan cel Mare a domnit de la Suceava și este înmormântat la Putna, iar frontierele statului său erau de la Carpați la Nistru și Marea Neagră, adică de la Cetatea Neamțului și Suceava la Hotin, Soroca, Cetatea Albă și Chilia, care actualmente se află pe teritoriul a trei state – România, R. Moldova și Ucraina. Succesoarea istorică și de drept internațional al acestei moșteniri „stataliste” este România, iar actualele agitații „stataliste” a lui Dodon sunt de sorginte sovietice, care au inventat „moldovenismul” tocmai pentru a-l opune României. În versiunea originală, „statalitatea” lui Ștefan cel Mare nu includea Transnistria, iar Dodon o încadrează în planurile sale, deoarece „moldovenismul” sovietic a venit tocmai de acolo începând cu anul 1924”, notează Octavian Țâcu într-un text publicat de „Europa Liberă”.

Istoricul mai remarcă faptul că Dodon se arată deranjat de simbolurile de stat ale R. Moldova, în totalitate românești (limba, drapelul, stema, valuta), dar în mod special de drapelul naţional – tricolorul - pe motiv că este străin „spiritului“ lui Ştefan cel Mare.

„Ca rezultat, a etalat un drapel imaginat al lui Ştefan cel Mare – bicolor (roşu şi albastru dispuse pe orizontală cu bourul în mijloc). În realitate, aceste două culori se regăseau pe stema Principatului Moldav din perioada regulamentară, atunci când se afla sub... protectoratul Rusiei. Ideea renunţării la simbolistica mişcării naţionale de la sfârşitul anilor 1980 (drapelul, stema şi chiar alfabetul latin) revine în imaginarul lui „Homo Moldovanus”, constituind un element important al discursului revanşard, antiromânesc şi, în esenţă, antioccidental”, susține Octavian Țâcu.

Un alt moment ridicol, în opinia istoricului, a fost atunci când Dodon a cerut Parlamentului R. Moldova să introducă 2 decembrie (dată la care, acum 100 de ani, și-a proclamat autonomia Republica Democratică Moldovenească) pe lista sărbătorilor oficiale ale R. Moldova. Preşedintele socialiștilor de atunci a ţinut să menţioneze că sărbătorirea unui centenar de „mare simbolism” aminteşte că moldovenii au avut întotdeauna dorinţa de a-şi „redobândi independenţa, de a-şi apăra statalitatea şi a-şi stăpâni propriul său teritoriu”.

„Ultimul „Homo Moldovanus” probabil n-a fost informat de istoricii săi de curte că spiritul unității panromânești a prevalat în viziunile majorității deputaților din cadrul Sfatului Țării, drept dovadă fiind faptul că în scurta sa perioadă de existență autonomă, apoi independentă, între 2 decembrie 1917 și 27 martie 1918, imnul național al RDM a fost „Deșteaptă-te, române”, iar drept drapel a fost ales tricolorul românesc cu cap de bour (tricolor pe care l-a ales ca drapel și Sfatul Țării). Adică, într-un mod misterios pentru Igor Dodon, dar și atunci moldovenii au sfidat „spiritul” lui Ștefan cel Mare și n-au vrut alt drapel decât tricolorul românesc. Prin urmare, președintele Igor Dodon ar avea de acceptat mai multe chestiuni legate de Republica Democrată Moldovenească, care desigur îi dinamitează intențiile inițiale. Să accepte că proclamarea sa a fost o inițiativă și o reușită a Partidului și Blocului Moldovenesc, formațiuni de sorginte panromânești, pentru care acest pas era văzut ca unul spre unire cu România. Să accepte că, dacă Sfatul Țării a avut legitimitate atunci când a proclamat autonomia republicii, atunci acesta are aceeași legitimitate când a chemat în ajutor armatele române, a proclamat indepenendența și cel mai important, a votat unirea cu România la 27 martie 1918”, mai scrie Țâcu.

Țâcu îi mai oferă o lecție de istorie lui Dodon, spunându-i că istoria nu este atât de simplu de instrumentalizat, cum crede el, pentru că în cazul Basarabiei de la 1917-1918 lucrurile au stat altfel decât ar dori să le prezinte președintele-economist.

„Ideea de „statalitate moldovenească” în versiunea anilor 1917-1918 corespunde doar parțial și efemer dezideratelor de justificare a statalității moldovenești în „varianta lui Dodon”, pentru că aceasta se încadrează mai mult în agenda „unioniștilor”, de care acesta se teme cel mai mult. Dacă Dodon ar fi crezut cu adevărat în ideea „statalității” de la 1917-1918, atunci el ar fi plasat-o în epicentru ceremonialului prezidențial din 2018, pentru că ar fi fost justificată din punct de vedere istoric. Dar acest fapt contravine adevărului istoric și tocmai pentru a contracara importanța simbolică a Centenarului, la care „stataliștii” moldoveni din 1917-1918 au fost complici, Dodon a deplasat ceremonialul său spre timpurile obscure ale perioadei medievale. La fel cum au făcut și alți „Homo Moldovanus” până la el”, încheie istoricul.

Vedeți întregul material AICI.