DECIS // Ziua Unirii Basarabiei cu România, SĂRBĂTOARE NAȚIONALĂ
10342
National Ziua de 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, va fi zi de sărbătoare naţională peste Prut. Parlamentul României a decis, astăzi, cu 260 de voturi pentru, o abținere și 6 voturi contra, să aprobe proiectul de lege înaintat de deputatul Eugen Tomac.
Proiectul de lege privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională a fost adoptat de Senat în octombrie 2015. Astăzi, acesta a trecut și de votul Camerei Deputaților, astfel că va mai avea nevoie doar de semnătura șefului statului pentru a putea fi aplicat.
„Mi s-a părut absolut firesc ca, odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire, să acordăm şi să dăm un semnal politic şi un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea ţării”, declara recent Eugen Tomac, iniţiatorul proiectului de lege, citat de infoprut.ro.
În expunerea de motive, deputatul PMP sublinia faptul că instituirea zilei de 27 martie ca zi de sărbătoare națională în România este „un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoștință pentru cei care au luptat și s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română și libertate”. „Este obligația noastră, a celor care astăzi răspundem în fața românilor, de a demonstra că prețuim valorile românești de veacuri și pe cei care ni le-au lăsat moștenire. Uitarea eroilor neamului românesc, uitarea istoriei este totuna cu trădarea”, mai argumenta Eugen Tomac.
„Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale, muzee, reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea de evenimente și manifestări publice și cultural-științifice dedicate acestei sărbători. Autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material și logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor (...)”, este prevăzut în proiectul votat astăzi de deputații de la București.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
29.10.2026
16:08
29.10.2026
15:58
29.10.2026
15:47
29.10.2026
15:23
29.10.2026
15:01
29.10.2026
14:58
29.10.2026
14:43
29.10.2026
14:32
29.10.2026
14:25
29.10.2026
14:22
29.10.2026
13:45
29.10.2026
13:38
29.10.2026
13:29
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:28
29.10.2026
13:25
29.10.2026
13:20
29.10.2026
12:49
29.10.2026
12:47
29.10.2026
12:44
29.10.2026
12:40
29.10.2026
12:11
29.10.2026
12:04
29.10.2026
11:47
29.10.2026
11:34
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
















