07:30:47 19.04.2024
Stiri

DECIS // Controlul comun moldo-ucrainean în punctul de trecere „Pervomaisc-Cuciurgan” va demara peste o lună. Tiraspolul se opune

Politică 23.04.2017 11:00 Vizualizări5107 Autor: Ziarul National
DECIS // Controlul comun moldo-ucrainean în punctul de trecere „Pervomaisc-Cuciurgan” va demara peste o lună. Tiraspolul se opune Moldpres


Controlul comun moldo-ucrainean în punctul de trecere „Pervomaisc-Cuciurgan” va demara la finele lunii mai curent. Reprezentanții autorităților de control la frontieră și de control vamal din Republica Moldova și Ucraina au aprobat, în această săptămână, actele care prevăd detaliile organizatorice și tehnice pentru demararea controlului în comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”.

Poliția de Frontieră a R. Moldova susține că responsabilii au aprobat și semnat completări la Schema tehnologică din 22 ianuarie 2016, precum și Actul de gătință pentru efectuarea etapizată a controlului în comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan”.

Potrivit noilor acte, controlul în comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan” va demara la sfârșitul lunii mai 2017. Anterior, Tiraspolul a anunțat că se opune acestui control, considerând că acest lucru ar conduce la instituirea unei „blocade economice” împotriva Transnistriei și ar putea provoca ciocniri între forțele de ordine moldovenești care vor fi instalate la hotarul cu Ucraina și cele din stânga Nistrului.

CITIȚI și AMENINȚARE de la Tiraspol: Reizbucnirea unui conflict armat, exact ca acum 25 de ani

De cealaltă parte, Chișinăul susține că astfel va fi combătută contrabanda prin regiunea transnistreană, iar persoanele care vor trece prin acest punct, inclusiv locuitorii regiunii transnistrene, vor avea numai de câștigat.

Printre beneficii, Poliția de Frontieră enumeră:

- posibilitatea de legalizare a intrării sau ieșirii persoanelor în și din Republica Moldova, la autoritatea oficială în cel mai simplu mod, nemijlocit în punctul de trecere;
- persoana (cetățeanul străin) este scutit automat de obligativitatea de a se deplasa în cel mai apropiat punct, unde aceasta poate să declare faptul intrării în Republica Moldova;
- imediat, în călătoria următoare, persoana (cetățeanul străin) nu va risca să fie sancționată pentru intrarea și șederea ilegală pe teritoriul țării;
- în privința persoanei și a mijlocului de transport cu care acesta a traversat se formează istoricul traversărilor, iar ulterior, la necesitate, acesta poate să solicite și să obțină informația oficială de la Poliția de Frontieră privind traversările personale.

Un serviciu separat care poate fi acordat de către Poliția de Frontieră în punctul de trecere „Pervomaisc - Cuciurgan” este consultarea calitativă a persoanelor privind regulile de traversare a frontierei de stat de către persoane, inclusiv minore, precum și a mijloacelor de transport; cerințe stabilite față de documentele necesare pentru traversarea frontierei de stat; condițiile de intrare/ședere și ieșire a cetățenilor străini și a mijloacelor de transport în/din teritoriul Republicii Moldova. Serviciul va fi acordat nemijlocit prin comunicare reală cu un specialist în domeniu și beneficiul constă în suport juridic acordat locuitorilor regiunii transnistrene, precum și cetățenilor străini în vederea clarificării posibilităților legale pentru a intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova.

Un alt serviciu este eliberarea vizelor Republicii Moldova la frontieră pentru străini în situații excepționale. Acest serviciu va asigura posibilitatea de a primi vize pe termen scurt pentru intrare și ședere pe teritoriul Republicii Moldova în următoarele condiții:

- în caz de urgenţă, determinată de dezastre, calamităţi naturale sau accidente;
- în caz de deces sau de îmbolnăvire gravă a unei rude aflate pe teritoriul Republicii Moldova, confirmat printr-un document eliberat de autorităţile competente;
- în cazul echipajelor şi pasagerilor navelor sau aeronavelor aflate în situaţii de urgenţă, care sunt nevoite să acosteze ori să aterizeze ca urmare a unor defecţiuni, intemperii sau a pericolului de atac terorist;
- în cazul funcţionarilor din cadrul organizaţiilor internaţionale, delegaţi să îndeplinească misiuni oficiale în Republica Moldova într-un interval de timp scurt, care nu va depăşi perioada de 15 zile calendaristice;
- în cazul participanţilor la acţiunile internaţionale, organizate în Republica Moldova cu acordul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dacă intervalul de timp dintre data informării participanţilor şi data acţiunii nu permite obţinerea vizelor.

Cerințele față de călători, precum și procedurile de control ce vor fi efectuate în punctul de trecere „Pervomaisc – Cuciurgan” nu se vor deosebi de cele aplicate în alte puncte de trecere, iarla prima etapă acestea chiar vor fi simplificate.

Astfel de control în comun la frontiera moldo-ucraineană mai există, încă din 2005, în punctele „Criva - Mamalîga”, „Briceni - Rosoșeni”, „Larga - Chelimențî”, „Giurgiulești - Reni”.

„Conform datelor Misiunii EUBAM obținute în rezultatul cercetărilor efectuate în perioada 2014-2016 în punctul de trecere „Briceni - Rosoșeni” datorită formei de organizare a controlului în comun, timpul de trecere a frontierei de stat s-a redus cu 25%, iar în unele cazuri cu 50%. Potrivit experiențelor deținute, constatăm că acest control în comun este o formă eficientă a managementului integrat al frontierei, care se practică în multe state ale Uniunii Europene în vederea reducerii timpului la trecerea frontierei, îmbunătățirea infrastructurii punctului de trecere, schimbului eficient de informații și, nu în ultimul rând, combaterii fenomenului corupțional.”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md