De unde vin MILIOANELE pentru partidul lui Renato Usatîi
2696
Cei mai mulți bani pentru activitatea Partidului Nostru al lui Renato Usatîi vin de la persoane fizice, dar și din cotizațiile membrilor de partid.
Cel puțin, așa arată datele din raportul financiar al partidului pentru anul 2015, prezentat la Comisia Electorală Centrală, dar unde nu sunt publicate și listele donatorilor de milioane ai partidelor.
Astfel, partidul lui Usatîi a cheltuit în 2015 peste 19,5 milioane de lei, fiind unul dintre cele mai „bogate” din R. Moldova, după cel al democraților (29,4 milioane de lei) și al socialiștilor (27,1 milioane de lei).
Cei mai mulți bani la partid au venit, indică Usatîi, de la persoane fizice – peste 9,194 de milioane de lei, dar și din cotizațiile membrilor de partid – peste opt milioane de lei. Asta ar însemna că fiecare din cei 2 481 de membri de partid indicați ar fi plătit câte 3 225 de lei pentru cotizație.
Alte aproape două milioane ar fi donat membrii de partid, iar 400 de mii de lei ar fi venit la Partidul Nostru de la persoane fizice.
Cei mai mulți bani s-au dus pentru campania electorală din 2015 (alegeri locale) – 13,7 milioane de lei. Totodată, peste 785 de mii de lei au fost cheltuite pentru investiții financiare curente, iar peste 623,3 mii de lei – pentru întreținerea sediilor partidului.
Pentru publicitate, Renato Usatîi a cheltuit anul trecut peste 491 de mii de lei, iar pentru salarii – numai 58 650 de lei.
Totodată, organizarea întrunirilor de partid și a manifestațiilor, primarul de Bălți, cunoscut pentru concertele sale cu vedete din Rusia, afirmă că a cheltuit numai șapte mii de lei.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















