10:18:42 24.04.2024
Stiri

Dacian Cioloş şi REGRETELE sale, după ce nu a candidat în 2016: „Am fost naiv”

Știri 05.10.2017 08:01 Vizualizări2175 Autor: Ziarul National
Dacian Cioloş şi REGRETELE sale, după ce nu a candidat în 2016: „Am fost naiv” Sursa: realitatea.net


Dacian Cioloş a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care precizează că nu a crezut, după ce nu a candidat în 2016, că va mai asista la scene în care PSD se comportă ca vătaful pe moşie. Mai mult acesta susţine că a fost naiv, întrucât nu s-ar fi gândit că în 2017 există redacţii în care se cere „să nu se scrie în termeni negativi despre doi politicieni, lideri ai unui partid de guvernământ”.

Redăm, în continuare, postarea fostului premier:

„Trebuie să recunosc că anul trecut când am spus că nu voi candida - pentru că am promis la începutul mandatului de premier independent să nu o fac - nu am crezut că, după alegeri democratice, voi trăi din nou momentul în care cei care au câștigat se vor comporta ca vătaful pe moșie.

Vor biciui în stânga și în dreapta și nu va scăpa nici economia, nici justiția, nici măcar presa care deranjează credința lor că a guverna înseamnă a stăpâni și nu a servi.

Nu am crezut că în 2017 voi mai trăi să aud că în unele redacții care încă au coloană vertebrală se cere să nu se scrie în termeni negativi despre doi politicieni, lideri ai unui partid de guvernământ.

Trebuie să recunosc, am fost naiv să cred acest lucru. Și totuși îndrăznesc să cred că românii nu-și vor lăsa demnitatea făcută pulberi pentru o mărire de salariu promisă dar care iată, vedem pe zi ce trece că nici măcar nu e reală în urma creșterii taxelor, costurilor la credite, prețului la utilități etc. Da, îndrăznesc să cred”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook.

Sursa: realitatea.net



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md