14:21:56 29.03.2024
Stiri

Cum să tratezi „diareea călătorului”

Reportaj 16.06.2014 17:05 Vizualizări3460 Autor: Ziarul National
Cum să tratezi „diareea călătorului” sursa: ziarulring.ro


Foarte frecventă vara, gastroenterita este o boală care vă poate strica vacanţa. Vestea bună este că există o serie de remedii care vă ajută să vă puneţi rapid pe picioare şi să scăpaţi de episoadele diareice. Pe caniculă, o banală îngheţată sau un fruct prost spălat vă poate declanşa gastroenterita.

Boala se mai numeşte, potrivit ziarulring.ro, şi „diareea călătorului” şi apare mai frecvent în vacanţe, ca urmare a consumului de apă şi alimente contaminate cu germeni.

Turiştii, cei mai expuşi

„Între 30% şi 50% din turişti suferă un sindrom diareic acut ca urmare a unei infecţii enterice”, semnalează dr. Mariana Soameş, director medical GTS Solution. Medicul ne atrage atenţia că bacteriile proliferează rapid acolo unde igiena este precară, cum se întâmplă frecvent în unele staţiuni turistice.

Ce o generează

Gastroenterita poate fi cauzată de virusuri, bacterii sau paraziţi. „Diareea călătorului” este produsă de germeni enterici precum Escherichia coli, Salmonella, Shigella ş.a., care sunt contractaţi de turişti prin consumul de apă sau alimente contaminate (crude sau insuficient preparate termic). La copii, boala diareică acută poate fi provocată de infecţia cu rotavirus.

Simptome

- diaree apoasă;

- lipsa poftei de mâncare, greaţă, vărsături;

- crampe abdominale, borborisme;

- stare generală alterată din cauza deshidratării;

- oboseală;

- febră.

Evitaţi deshidratarea

„Gastroenterita necesită tratament rapid şi eficient pentru a se evita deshidratarea”, explică dr. Mariana Soameş. Deshidratarea trebuie evitată mai ales la copiii mici, la vârstnici şi la persoane cu anumite boli cronice, în cazul cărora pierderile hidroelectrolitice pot avea o semnificaţie gravă.

Tratament

- asigurarea unui aport hidric crescut prin consumul de ceaiuri (mentă, afine), supă limpede (fără carne), soluţii de rehidratare orală (mai ales la copii);

- repaus alimentar de scurtă durată urmat de consumul unor produse uşoare (orez, morcovi fierţi, paste, banane, mere coapte);

- administrarea de medicamente antidiareice.

Antidiareic de vacanţă

„Ideal este ca în trusa medicală de vacanţă să avem un antidiareic ce restabileşte funcţia normală a intestinului. Gelatina tanat este un astfel de antidiareic, care are proprietatea de a forma o peliculă protectoare la nivelul peretelui intestinal. Astfel se limitează contactul agenţilor patogeni cu mucoasa intestinală, contribuind la eliminarea lor prin scaun. Gelatina tanat are efect rapid, acţionând în primele 12 ore de la administrare”, ne asigură dr. Mariana Soameş.

Ce să evitaţi

- alcool;

- cafea;

- sucuri carbogazoase;

- lactate;

- suc de citrice;

- grăsimi;

- prăjeli;

- condimente;

- fructe şi legume crude.

Ce puteţi mânca pe timpul bolii

- orez;

- cereale fără zahăr;

- pâine;

- covrigei.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md