Cum RATEAZĂ primarii din Briceni venituri de MILIOANE la bugetele locale
7958
Timpul Terenuri de pământ vândute la prețuri de nimic în raionul Briceni. Urmare a deciziilor autorităților publice locale din orașele, satele și comunele raionului privind vânzarea pământului din proprietatea publică, bugetele locale, cu insuficiență cronică de resurse, au fost lipsite în anul 2015 de zeci de milioane de lei.
Teren vândut de 45 de ori mai ieftin
Consiliul local al comunei Mărcăuți din raionul Briceni, de exemplu, a decis, în anul 2015, să vândă un teren cu destinația pentru construcții cu suprafața de peste 1,8 hectare cu doar 60 de mii de lei. Un raport al Curții de Conturi din vara anului curent arată că autoritățile locale nu au calculat corect prețul pământului vândut și au ratat venituri la buget de peste 2,7 milioane de lei.
Primarul localității, socialistul Oleg Lisiuc, susține însă că tranzacția a fost corectă.
„A fost organizată o licitație. Au fost zece negustori. Totul a fost corect și legitim”, ne-a spus Lisiuc.
În apărarea poziției sale, alesul local afirmă că prețul terenului a fost calculat de Oficiul Cadastral Teritorial din Briceni și că auditorii de la Curtea de Conturi „au greșit” când au inclus această tranzacție în raport.
„Ce om normal poate să cumpere la sat terenuri cu două milioane de lei? Asta-i în Chișinău, nu la Mărcăuți. Acolo era cândva o construcție, un atelier, la trei kilometri depărtare de sat. Lotul a fost cumpărat de un agent economic din sat care prelucrează pământul”, susține primarul.
„Primarul ar face bine să-și îndeplinească atribuțiile”
Șeful Oficiului Cadastral Teritorial Briceni, Iurie Budneac, îl contrazice, însă, pe primarul de Mărcăuți. Acesta afirmă că autoritățile locale din Mărcăuți nu au solicitat evaluarea cadastrală a terenului, lucru pe care APL l-a făcut de sine stătător, și, mai mult, a vândut acest teren ca fiind agricol, deși era teren pentru construcții.
„Primarul de la Mărcăuți ar face bine să-și îndeplinească atribuțiile. Ei au decis să vândă terenul, iar Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat Briceni trebuie să efectueze controlul deciziilor. Noi nu avem nimic cu asta, nu au solicitat de la noi evaluarea cadastrală. Că ei au schimbat destinația terenului, e treaba lor”, ne-a declarat Iurie Budneac.
Potrivit calculelor funcționarului de la Oficiul Cadastral, un ar de teren pentru construcții la Mărcăuți valorează 15 mii de lei, iar prețul acelui teren vândut cu 60 de mii de lei costă în realitate peste 2,7 milioane de lei.
Deficit bugetar
Urmare a acestei tranzacții a autorităților locale din satul Mărcăuți, raionul Briceni, bugetul local a ratat în anul 2015 venituri de 2,64 de milioane de lei. Totodată, Curtea de Conturi a mai stabilit că administrația locală din acest sat nu a asigurat calcularea corectă a prețului normativ și încasarea completă la buget a veniturilor de 56,3 mii de lei din înstrăinarea terenurilor cu suprafața totală de 4,26 de hectare cu destinație agricolă.
Potrivit portalului localbudgets.viitorul.org, Primăria Mărcăuți a avut, în anul 2014, venituri de puțin peste un milion de lei, iar cheltuieli - de peste 1,69 de milioane de lei, deficitul bugetar depășind 37%. Veniturile proprii au constituit doar 45%.
„Nu am avut interes”
Și autoritățile locale din satul Tabani, același raion, au ratat venituri de aproape un milion de lei la buget, după ce au vândut tabăra de odihnă din localitate în 2015.
Construcțiile taberei de odihnă au fost vândute unei localnice cu 42,9 mii de lei, iar terenul aferent acesteia cu suprafața de 0,7 hectare – cu 18,5 mii de lei. Potrivit Curții de Conturi, dacă autoritățile locale din Tabani respectau legislația atunci când au calculat prețul pământului, la bugetul local urmau a fi încasate încă 904,5 mii de lei, dar și 0,4 mii de lei din impozitul privat.
Primarul democrat al satului Tabani, Igor Bolduma, afirmă că tranzacția aceasta a fost făcută până la venirea sa în funcție.
„Știu că nu au calculat prețul ca lumea. Acolo terenul a fost vândut ca fiind agricol. Dar nu am avut interes să mă ocup de asta. Ce să răscolesc ce au făcut alții?”, ne-a spus primarul Bolduma, adăugând că cumpărătorul „a închis banii” cumpărând acel obiectiv din sat. Potrivit lui, construcțiile de la tabăra de odihnă care a funcționat până în anul 1994 sunt vechi, drumul până acolo e rău, dar pe teritoriul taberei sunt mulți copaci.
Primarul spune că un ar de teren pentru construcții costă astăzi la Tabani 19 mii de lei, iar un ar de teren agricol – 200 de lei. Potrivit localbudgets.viitorul.org, Primăria Tabani a avut, în anul 2014, venituri de peste 2,65 de milioane de lei și cheltuieli de peste 2,67 de milioane.
Numai 2,6 mii de lei pentru zece ari în centrul satului?
Autoritățile publice din comuna Berlinți, raionul Briceni, a vândut niște construcții din centrul satului, estimând prețul celor aproximativ zece ari de sub ele la numai 2,6 mii de lei.
În realitate, prețul acestui teren valorează peste 127 de mii de lei, a calculat Curtea de Conturi.
„Contrar prevederilor legale, AAPL din comuna Berlinți (în două cazuri) nu a întreprins măsuri în vederea reglementării relațiilor funciare pentru terenurile cu suprafața de circa 0,1 ha (pe care sunt amplasate construcții), acordând neregulamentar dreptul de a cumpăra construcțiile fără a lua în considerare valoarea terenurilor. Drept urmare, obținând dreptul de proprietate asupra construcțiilor, persoanele fizice/juridice au obținut și dreptul de a cumpăra terenul aferent acestor imobile la prețul de doar 2,6 mii de lei, față de cel normativ de minimum 127,1 mii de lei. Ca rezultat, AAPL nu a realizat venituri de 124,5 mii de lei”, arată raportul Curții de Conturi.
Ala Chiriac, inspectorul funciar al Primăriei Berlinți, afirmă însă că terenul nu a fost încă vândut. Proprietar și-au găsit doar fostul punct medical din sat și fosta așa-zisa casă a specialiștilor. Clădirile aflate într-o stare deplorabilă au fost vândute cu opt mii de lei. Deocamdată, proprietarul celor două clădiri nu a depus cerere la primărie să cumpere și terenul, achitând câte 254 de lei pe an pentru arendarea acestuia.
Primarul de Berlinți, socialistul Vasile Spatari, dă asigurări că acel teren nu va fi vândut cu doar 2,6 mii de lei, fiindcă e „unul solid” și e amplasat în centrul localității.
În total, autoritățile publice locale din raionul Briceni nu au acumulat venituri la buget în 2015 în sumă de la 17,1 milioane de lei până la 22,7 milioane de lei din cauza activității slabe a serviciilor de colectare a impozitelor și taxelor locale, dar și a neconlucrării acestora cu autoritățile fiscale și cadastrale din teritoriu, susține Curtea de Conturi.
Text publicat în Buletinul „Bugete fără secrete” al IDIS „Viitorul”
26.02.2026
16:53
414
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
14:41
586
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
25.02.2026
16:36
680
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
25.02.2026
14:12
686
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:00
724
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
10:43
758
Moldova face pas decisiv spre cuplarea cu piața energetică a UE: Ministerul Energiei inițiază verificarea transpunerii Pachetului de Integrare a Pieței de Energie Electrică
25.02.2026
13:57
489
AgTech 2026 la Chișinău: conferință despre digitalizarea și modernizarea agriculturii din Republica Moldova
24.02.2026
19:13
834
SUA renunță la taxa de 25% pentru mărfurile moldovenești și introduc o suprataxă temporară de 10% pentru toate importurile
24.02.2026
15:42
914
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington proiecte strategice cu Banca Mondială și preluarea activelor Lukoil de către Carlyle Group
24.02.2026
13:52
855
Educația Financiară prinde contur la Chișinău: Seminarul SmartFIN@ISF și Laboratorul Academic ASF ajung la ASEM
26.02.2026
21:10
1
Moldova sub cer mai senin – prognoza pentru vineri, 27 februarie 2026
26.02.2026
20:48
79
Orbán acuză „blocada petrolieră” a Ucrainei și trimite armata să apere infrastructura energetică a Ungariei înainte de alegeri
26.02.2026
20:24
95
Dronă necunoscută bruiată lângă portavionul Charles de Gaulle la Malmö, în timp ce autoritățile suedeze investighează o scurgere de carburant în port
26.02.2026
20:09
211
Startupul suedez Einride, evaluat la 1,35 miliarde de dolari, atrage un PIPE de 113 milioane înaintea listării la New York
26.02.2026
19:29
227
Bumble lansează la nivel global instrumente AI pentru optimizarea profilurilor și fotografiilor de dating
26.02.2026
18:38
399
Lavrov anunţă că Rusia nu are termen pentru încheierea războiului din Ucraina, în timp ce la Geneva se pregătesc noi negocieri cu SUA şi Kievul
26.02.2026
18:18
325
Cisco recunoaște că hackeri exploatează din 2023 o breșă critică din Catalyst SD-WAN, vizând inclusiv infrastructuri critice la nivel global
26.02.2026
17:49
364
Teama de bătrânețe, legată mai ales de sănătate, ar putea accelera îmbătrânirea biologică la femei, arată un nou studiu
26.02.2026
16:53
390
Echilibrul pieței cerealelor și reziliența agriculturii, în centrul discuțiilor la Ministerul Agriculturii
26.02.2026
16:24
423
MEC inițiază consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Limba și literatura rusă” în învățământul general
455
Părinții, îndemnați să verifice telefoanele copiilor după apariția trendului „Războiul din Bristol” între școli
26.02.2026
15:27
444
MEC oferă premii de 500.000 de lei și granturi de 25.000 de euro pentru extinderea învățământului dual în școlile profesionale din Republica Moldova
430
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută repetat termeni despre suicid sau automutilare
26.02.2026
14:41
563
SUA finanțează cu 130 de milioane de dolari linia electrică Strășeni–Gutinaș pentru a consolida independența energetică a Moldovei
26.02.2026
14:30
528
Parlamentul a votat noile modificări la Codul educației: sprijin pentru elevi și profesori, rețea școlară reorganizată și revenire la note în clasa a IV-a
26.02.2026
14:28
635
ECHITATE după 26 de ani // Parlamentul pune pe picior de egalitate ambele maluri ale Nistrului. Scutirile fiscale aplicate pentru regiunea transnistreană vor fi ELIMINATE: „Să asigurăm echitate la plata impozitelor și competitivitatea produselor”
26.02.2026
14:24
488
Instagram va trimite alerte părinților când adolescenții caută conținut despre suicid și auto-vătămare, măsură criticată de experți că „ar putea face mai mult rău decât bine”
26.02.2026
14:06
540
„Generația ALPHA”, primul serial socio-educativ din Moldova, luptă cu bullyingul și violența în școli
26.02.2026
13:07
609
Rusia lansează cel mai mare atac nocturn cu drone şi rachete asupra Ucrainei, în timp ce Kievul negociază la Geneva cu americanii „pachetul de prosperitate” postbelic
26.02.2026
13:05
511
Șofer din Chișinău, condamnat la 4 ani de închisoare după ce a urcat beat la volan și a provocat un accident grav
26.02.2026
12:28
759
SONDAJ // PAS se menține solid pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la aproape jumătate de an după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
26.02.2026
11:38
624
Foști polițiști de la IP Ialoveni, condamnați la închisoare pentru corupere pasivă și extorcare de mii de euro
26.02.2026
11:11
599
Zelenski acuză la Fox News că Putin „se joacă” cu Trump ca să amâne negocierile de pace și îl invită pe președintele SUA în Ucraina să vadă războiul la fața locului
26.02.2026
11:04
476
MEC începe formarea și certificarea autorilor de manuale pentru reforma curriculară din 2026
26.02.2026
10:40
501
Darryl Nirenberg își începe oficial mandatul de ambasador al SUA în România
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














