04:27:13 25.04.2024
Stiri

CUM răspund SUA la embargoul rusesc pentru produsele moldovenești

Economie 23.07.2014 12:49 Vizualizări2116 Autor: Ziarul National
CUM răspund SUA la embargoul rusesc pentru produsele moldovenești stiribasarabia.blogspot.com


După ce Serviciul fitosanitar al Federaţiei Ruse a anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, interdicție la importul de fructe şi legume proaspete şi conservate din Republica Moldova, Statele Unite ale Americii vin cu o reacție la acest gest al Moscovei.

Într-un comunicat de presă emis de Ambasada SUA în R. Moldova se menționează că SUA, împreună cu UE, depun de câțiva ani eforturi considerabile în vederea modernizării şi diversificării sectorului agricol din R. Moldova.

„Spre deosebire de abordarea Rusiei de a întoarce spatele, Statele Unite le oferă fermierilor din R. Moldova instrumentele necesare pentru a putea concura pe piețele globale, încurajându-i să profite de Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător recent semnat de Moldova cu UE și susținând, astfel, creşterea economică durabilă pentru toți cetățenii R. Moldova”, se menționează în comunicatul SUA.

Împreună cu cele 2,8 milioane de dolari anunțate mai devreme, Statele Unite vor contribui în 2014 cu alte peste 10 milioane de dolari la programe de dezvoltare economică în R. Moldova, cu un accent semnificativ pe competitivitatea sectorului privat în agricultură.

„În cadrul eforturilor noastre, lucrăm asupra sporirii competitivității internaţionale a agriculturii de valoare înaltă din R. Moldova, în special a merelor, strugurilor de masă, produselor cultivate în seră, piersicilor şi cireşelor. De asemenea, sprijinim eforturile Moldovei de conformare cu regulamentele UE în cadrul Acordului de Asociere recent semnat, inclusiv adoptarea standardelor fitosanitare sporite. Eforturile de asistenţă vizează instruirea producătorilor moldoveni în ceea ce priveşte tehnologiile de păstrare la rece a merelor şi strugurilor de masă, care să le permită extinderea termenului de valabilitate al produselor, un factor esenţial în minimalizarea risipei și creşterea veniturilor. Mai mult decât atât, din 2011, Statele Unite au investit 7,8 milioane de dolari în infrastructura post-recoltare pentru trei lanţuri agricole de valoare înaltă. De asemenea, programul de cinci ani de asistență în valoare de 262 de milioane de dolari - Corporaţia Provocările Mileniului (CPM) - ajută agricultorii în tranziţia către o producţie agricolă de valoare înaltă, reabilitează importantele sisteme de irigare, precum şi acordă împrumuturi întreprinderilor agricole”, informează misiunea diplomatică americană.

Ambasada SUA explică faptul că toate aceste programe, elaborate şi implementate împreună cu Uniunea Europeană, tind să conducă sectorul agricol din Republica Moldova pe o cale modernă de creştere economică şi oportunităţi extinse.

„Suntem încrezători că modernizarea şi diversificarea agriculturii Republicii Moldova va continua să aducă beneficii reale agricultorilor moldoveni şi suntem nespus de mândri de ajutorul pe care îl acordăm acestora”, se mai arată în declarația ambasadei.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md