Cum explică guvernatorul BNM, remunerat REGEȘTE, de ce adjuncții săi au avut salarii și mai mari ca el în 2017: „În presă se face multă analiză, dar puțină aritmetică”
2263
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, a fost unul dintre cei mai plătiți demnitari din R. Moldova în 2017, cu un salariu de peste 104 mii de lei pe lună, dar doi adjuncți de-ai săi au încasat și mai mulți bani de la BNM în anul trecut.
Este vorba de viceguvernatoarea Cristina Harea care a arătat în declarația sa de avere pentru anul 2017 că a încasat peste 1,381 de milioane de lei sau câte peste 115 mii de lei pe lună, dar și de viceguvernatorul Ion Sturzu - peste 1,373 de milioane de lei pe an sau peste 114,4 mii de lei lunar.
CITIȚI și SALARIILE guvernatorilor din regiune: R. Moldova, cel mai SĂRAC stat, îl plătește pe Sergiu Cioclea cu cea mai mare sumă, raportată la PIB pe cap de locuitor
Guvernatorul Sergiu Cioclea a explicat astăzi, în cadrul unor audieri la Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, că adjuncții săi au primit „prime de performanță”, pentru că au gestionat cele șapte departamente coordonate de un alt viceguvernator - Aureliu Cincilei, care a fost detașat la „Moldinconbank” în calitate de director general.
„Aceste departamente au fost distribuite viceguvernatorilor. (...) Și doamna Harea, și domnul Sturzu, și domnul Munteanu (prim-viceguvernatorul BNM, Vladimir Munteanu, cu un salariu anual de peste 989 de mii de lei în 2017 - n.r.) au primit o primă de performanță în baza acestei supliniri”, a declarat guvernatorul, afirmând că aceste prime au fost mai mici de 50%, cotă permisă de legislație.
Mai mult, Sergiu Cioclea crede că salariile plătite la BNM, inclusiv ale șefilor de departamente și secții, sunt mici, iar o companie angajată ar urma să vină cu soluții în acest sens: „Salariile conducerilor băncilor moldovenești sunt cu mult mai mari decât ale conducerii BNM. (...) Avem o discrepanță de cel puțin 30% față de piață”.
Guvernatorul s-a arătat deranjat și de faptul că presa ar fi interpretat greșit cifrele indicate în declarația de avere.
CITIȚI și Salarii GRASE în cea mai SĂRACĂ țară din Europa: Demnitarul din R. Moldova care primește lunar peste 100 de mii de lei
„În presă se face multă analiză, dar puțină aritmetică. Cu părere de rău, cifrele care se aduc nu se analizează deseori din punct de vedere al timpului petrecut. Și la dna Harea, și la mine, veniturile pentru 2016 și 2017 sunt pentru perioade absolut diferite - în 2016 am lucrat șapte luni, în 2017 - 12. Deja baza de comparație e diferită. În 2016 cifrele au fost fără impozite, în 2017 - cu impozite”, a explicat Cioclea.
Șeful băncii centrale este convins că, dacă vrem „să ne mândrim” cu oamenii de la BNM, trebuie să-i plătim bine, de altfel acest lucru fiind valabil în toate instituțiile de stat și chiar la Parlament, Cioclea afirmând că salariile deputaților sunt „extrem de mici”.
16.01.2026
18:43
520
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
532
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
505
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
612
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
609
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
874
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
1029
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
1011
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
834
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
1009
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
16.01.2026
21:44
527
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
614
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
639
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
514
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
511
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
853
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
512
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
601
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
522
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
578
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
497
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
16:48
460
MEC schimbă regulile de evaluare: mai multă corectitudine pentru elevi și autonomie pentru profesori
16.01.2026
16:42
457
Peste 43.000 de elevi instruiți la nivel național pentru prevenirea consumului de droguri în școli
16.01.2026
16:09
512
Românul eliberat din detenţia din Venezuela, preluat de Delegaţia UE la Caracas şi aşteptat să revină în ţară după mai bine de un an
16.01.2026
16:02
650
Fost viceministru rus găsit mort la Moscova, pe fondul valului de decese misterioase din elita Kremlinului
16.01.2026
15:09
620
„Apostolul Mihail”, tiran peste o familie timp de peste un deceniu: 68 de ani, condamnat la detențiune pe viață pentru trafic de persoane și viol
16.01.2026
15:07
530
Putin se oferă mediator între Israel și Iran, după discuțiile cu Netanyahu și Pezeshkian privind criza din Orientul Mijlociu
16.01.2026
14:45
551
MEC pregătește plan național 2026–2027 pentru susținerea și extinderea predării limbii găgăuze în autonomie
16.01.2026
14:27
694
Kremlinul salută deschiderea Italiei, Franţei şi Germaniei pentru reluarea dialogului cu Rusia, în pofida diviziunilor din tabăra occidentală
16.01.2026
13:55
625
Venezuela eliberează peste noapte mai mulți deținuți străini, inclusiv români, cehi și maghiari, acuzați de motive politice
16.01.2026
13:44
797
Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
16.01.2026
13:13
537
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
672
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
608
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
552
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














