Cum ar putea fi VINDECATĂ gripa în 24 de ore
Gripa ar putea fi tratată într-o singură zi, dacă un medicament experimental din Japonia va fi aprobat. A fost deja testat pe oameni şi ar putea apărea anul acesta pe piaţă.
Producătorul nipon spune că o singură doză din noul tratament (Baloxavir marboxil) poate ucide virusul gripal în cel mult 24 de ore, mult mai repede decât orice alt medicament existent pe piaţă.
Într-un studiu clinic mai avansat realizat anul trecut, pacienţii şi-au revenit cu două zile mai devreme decât cei care au luat un medicament cunoscut, eficient împotriva virusurilor gripale A şi B. Noul tratament poate stopa şi contagiozitatea, spun japonezii.
Leacul ar putea primi aprobare cât de curând şi ar putea intra pe piaţă înainte de următorul sezon de gripă.
În acelaşi timp, în Statele Unite, un alt studiu susţine că lumina ultravioletă de tip C poate omorî toate tulpinile de virus gripal cât sunt încă în aer. Şi totul s-ar întâmpla fără să ne afecteze pe noi, pentru că aceste radiaţii nu pot penetra pielea. În schimb, distruge celulele virusurilor, care sunt mult mai mici decât cele umane, transmite digi24.ro.
În R. Moldova, în 2018, au avut loc două decesuri din cauza gripei, iar în România 32 de persoane au murit din cauza gripei numai în acest sezon.
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an
România și R. Moldova se CONECTEAZĂ prin „Aventură fără graniță. Educație prin teatru și film”. Chișinăul găzduiește un nou eveniment finanțat prin intermediul DDRM
FOTO // NATO a donat Armatei Naționale echipamente medicale în valoare de 700 000 de euro: Trusele, repartizate în unitățile militare