18:09:42 19.02.2018
Stiri

Cum a reușit un adolescent britanic să aibă acces la operaţiuni secrete din Afganistan şi Iran

Știri 22.01.2018 19:04 Vizualizări438 Autor: Ziarul National
Cum a reușit un adolescent britanic să aibă acces la operaţiuni secrete din Afganistan şi Iran sursa: google.ro

Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani a obţinut acces la planurile pentru operaţiuni ale serviciilor de informaţii din Afganistan şi Iran, pretinzând că este preşedintele CIA. Cazul a fost prezentat într-un tribunal din Londra, scrie The Telegraph.

Din dormitorul locuinţei sale din Leicestershire, unde locuieşte cu mama lui, Kane Gamble a folosit „inginerie socială” (prin care o persoană foloseşte informaţii pentru a construi o imagine pe care o foloseşte apoi pentru a manipula alte persoane, cu scopul de a obţine mai multe informaţii) pentru a accesa conturile personale şi de serviciu ale unor dintre cei mai importanţi lideri ai reţelelor de spioni din America.

Adolescentul a convins operatori de apeluri ai unei companii de internet importante că este John Brennan, la acea vreme director al CIA, pentru a obţine acces la computerele lui. Tânărul a convins, de asemenea, angajaţii unui birou de asistenţă al FBI că este Mark Giuliano, la acea vreme directorul adjunct al agenţiei, cu scopul de a obţine din nou acces la o bază de date secretă.

Tânărul a avut ca ţintă şi US Secretary of Homeland Security, precum şi directorul serviciilor naţionale de informaţii din cadrul administraţiei Obama.

Kane Gamble şi-a abordat victimele online, batjocorindu-le, publicând informaţii personale şi bombardându-le cu apeluri şi mesaje, dar şi descărcând materiale pornografice pe calculatoarele lor şi controlându-le iPad-urile şi ecranele televizoarelor.

Judecătorul Charles Haddon-Cave a notat: „A obţinut controlul asupra acestor oameni şi i-a manipulat, făcându-le vieţile dificile”.

Analizând cazul, procurorul John Lloyd-Jones QC a spus că Gamble a înfiinţat în 2015 grupul Crackas With Attitude (CWA), spunându-i unui jurnalist: „Totul a început pentru că am devenit din ce în ce mai iritat de cât de corupt şi cu sânge rece este guvernul american. Aşa că am decis să fac ceva în legătură cu acest lucru”.

Lloyd-Jones a explicat că este o greşeală des întâlnită descrierea acestui grup drept un grup de hackeri, deoarece membrii acestuia folosesc, de fapt, „ingineria socială” pentru a obţine acces la e-mailuri, telefoane mobile, computere şi portaluri ale poliţiei.

Gamble, care a pledat vinovat pentru trei infracţiuni legate de utilizarea computerului, l-a ales ca ţintă mai întâi pe John Brennan. Adolescentul a obţinut acces la contul lui de internet furnizat de Verizon, pretinzând că este angajat al companiei, după care Brennan însuşi, construind o imagine din ce în ce mai detaliată.

A folosit metode similare pentru a accesa contul de AOL al lui Brennan, după care a obţinut acces la e-mailurile lui, agenda de contacte, datele stocate în iCloud, precum şi la iPad-ul soţiei sale.

A accesat câteva conturi cu date extrem de sensibile, precum operaţiuni militare şi operaţiuni de spionaj în Afganistan şi Iran”, a spus procurorul Lloyd-Jones.

Gamble, care în prezent are vârsta de 18 ani, a publicat apoi informaţii sensibile pe Twitter şi Wikileaks şi a batjocorit oficiali în legătură cu faptul că a obţinut accesul la aceste date. Uneori, tânărul a folosit hashtagul „freePalestine” (Palestina liberă), pentru că guvernul american „omora oameni nevinovaţi”.

Adolescentul a folosit tehnici similare avându-l ca ţintă pe Jef Johnson, Secretarul pentru Securitate Internă în exerciţiu.

El i-a putut asculta mesajele audio, dar şi să trimită SMS-uri de pe telefonul acestuia. Gamble i-a hărţuit pe Johnson şi pe soţia acestuia cu apeluri şi mesaje, întrebând dacă îi sperie şi ameninţând să le abuzeze sexual fiica.


În octombrie 2015, când a împlinit 16 ani, Gamble a obţinut acces la conturile personale ale lui Mark Giuliano, pretinzând că este directorul FBI. Folosind informaţiile pe care le-a obţinut astfel, a accesat portalul Law Enforcement Enterprise al FBI.

FBI a sesizat spargerea sistemului şi a schimbat parola, dar Gamble a obţinut acces din nou, pretinzând că este Giuliano într-un apel la un birou de asistenţă.

Gamble a folosit accesul pentru a sustrage şi publica online detalii personale despre ofiţerul Darren Wilson care l-a împuşcat şi l-a ucis pe tânărul de culoare Michael Brown în Ferguson Missouri.

În acelaşi timp, i-a hărţuit familia lui Mark Giuliano, precum şi persoane asociate cu aceasta. Astfel, Giuliano a cerut protecţie de la agenţii de informaţii, iar un paznic înarmat a fost trimis la locuinţa lui.

John Holdren, consilierul lui Barack Obama în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, a fost, de asemenea, ţinta adolescentului. Datele sale personale au ajuns la un complice al lui Gamble care a făcut un apel fals la poliţie, spunând că un incident violent a avut loc la locuinţa acestuia şi determinând deplasarea unei echipe înarmate acolo.

Haosul generat de Gamble a durat opt luni şi a fost încheiat în februarie 2016, după ce obţinuse acces la reţeaua US Department of Justice timp de mai multe zile, accesând detalii despre 20.000 de angajaţi ai FBI şi documente referitoare la cazuri precum explozia platformei petroliere Deepwater Horizon.

FBI şi serviciile de informaţii ale SUA au apelat imediat la poliţia din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, iar Gamble a fost arestat la locuinţa lui.

Potrivit tribunalului Old Bailey din Anglia, Gamble a accesat şi convorbiri telefonice private şi e-mailuri ale lui Avril Haines, consilier în domeniul securităţii naţionale la Casa Albă, şi agentul FBI Amy Hess. Între ţintele adolescentului s-au aflat şi James Clapper, director al comunităţii americane de informaţii în administraţia Obama, şi Vonna Weir Heaton, fostul director de informaţii la US National Geospatial Intelligence Agency.

Medicii de partea apărării au spus că Gamble suferă de tulburări de spectru autist şi că la momentul săvârşirii infracţiunilor avea dezvoltarea psihică a unui copil în vârstă de 12 sau 13 ani.

Gamble nu are prieteni şi este foarte apropiat de mama lui, Ann, o menajeră care ar fi câştigat 1,6 milioane de lire sterline la loterie în 1997, dar care a pierdut toţi banii pe afaceri imobiliare care au eşuat.

Judecătorul Haddon-Cave va pronunţa sentinţa în cazul lui Gamble la o dată care urmează să fie stabilită.

Sursa: news.ro

Merită și prietenii tăi să stie ASTA. Informează-i acum!





Comentarii
Promo
Punct de vedere NAȚIONAL
19.02.2018 08:59 Ziarul National Chirtoacă, Usatîi, asemănări și difer...

16.02.2018 09:16 Nicolae Negru De ce România nu se teme de Republica...

12.02.2018 09:15 Nicolae Negru Eșecul major al Guvernului Filip

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Credeți că Parlamentul va reuși, în 2018, să modifice art. 13 din Constituție, astfel încât limba ROMÂNĂ să devină oficială în R. Moldova?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2017. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md