19:35:09 28.03.2024
Stiri

Cum a ajuns fiul lui Tom Jones să doarmă într-un adăpost pentru oamenii străzii. De ce nu-l ajută faimosul său tată

Monden 22.01.2018 18:00 Vizualizări1378 Autor: Ziarul National
Cum a ajuns fiul lui Tom Jones să doarmă într-un adăpost pentru oamenii străzii. De ce nu-l ajută faimosul său tată Sursa: businessmagazin.ro


După ce Tom Jones a vândut casa pe care o deţinea la Hollywood pentru 6,5 milioane de lire sterline, artistul a anunţat că se va întoarce în Regatul Unit, căutând un stil de viaţă mai simplu decât cel din ultimele decenii.

Veştile nu l-au impresionat însă prea mult pe Jonathan Berkery, fiul cel mic al lui Tom Jones, care doarme pe o saltea într-un adăpost pentru oamenii străzii din New Jersey.

Muzicianul de 29 de ani, folosind numele de scenă Jon Jones, nu l-a cunoscut niciodată pe Tom Jones şi nu a primit niciodată vreun telefon sau vreo felicitare de Crăciun de la celebrul său tată. Cu toate acestea, el încă speră că vedeta de 77 de ani va accepta, într-o bună zi, să se întâlnească cu el.

„Aş vrea să vorbesc lucruri normale cu el, aş vrea să-l întreb cum a fost viaţa lui”, spune Jon Jones. „Aş vrea să îl văd până nu e prea târziu.”

Tom Jones a recunoscut în 2008 că are un al doilea copil, chiar dacă testele de paternitate dovediseră deja acest lucru. În 1988, el a avut o aventură de câteva zile cu modelul Katherine Berkery, tânără pe care o cunoscuse într-un club de noapte din New York.

Deşi în prima fază nu a recunoscut copilul, Tom Jones a fost obligat de un judecător să facă testul de paternitate. Ulterior, i s-a impus plata unei pensii alimentare de 1.700 de lire sterline pe lună.

„Dacă ar fi fost ceva plănuit, poate că m-aş fi implicat mai mult, nu doar din punct de vedere financiar”, declara în 2008 Tom Jones. „Dar nu a fost nimic de genul ăsta, am căzut pradă seducţiei.”

Viaţa lui Jonathan Jones nu a fost una uşoară: de ani buni, el trăieşte pe străzi, încercând să găsească o trupă alături de care să aibă succes. Între timp, averea tatălui său a ajuns la 155 de milioane de lire sterline, scrie businessmagazin.ro.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md