05:21:52 19.04.2024
Stiri

Crimeea s-a transformat într-un altar uriaş închinat lui „Putin eliberatorul”: Ode, steaguri, mesaje de iubire şi pentru Trump

Știri 24.10.2016 16:01 Vizualizări2079 Autor: Ziarul National


Crimeea s-a transformat într-un altar uriaş închinat lui „Putin eliberatorul”: Ode, steaguri, mesaje de iubire şi pentru Trump Sursa: ziare.com

Din oraşul rusesc Perm şi până în Crimeea sunt 2.900 de kilometri. Un drum parcurs de doi soţi ruşi, Serghei şi Irina Shvetsovs, alături de cei doi copii ai lor, într-o maşină Lada, în 40 de ore.

Cei doi au condus zi şi noapte pentru a vedea ceea ce şi alte mii de ruşi au vrut să vadă în ultimii ani, şi anume cea mai nouă „achiziţie” a preşedintelui rus, Vladimir Puţin: Crimeea.

Ei au vrut să vadă cu propriii ochi peninsula şi suvenirurile care glorifică anexarea din 2014. Printre cele mai populare sunt tricourile pe care scrie „Crimeea este a noastră”. Familia Shvetsovs a cumpărat trei. La fel de populari sunt şi magneţii cu „Putin eliberatorul”.

Crimeea „are nevoie de un lider puternic”, spune Serghei, de 41 de ani. „Şi Putin este un lider puternic”, continuă el.

Peninsula, lăsată într-o stare foarte proastă după căderea URSS-ului de acum 20 de ani, este acum mai populată de turişti, poate şi atraşi de noutate. Cei mai mulţi sunt ruşi în care s-au trezit brusc sentimente patriotice. Însă nu se ştie cât va dura până când mania aceasta o să dispară. Poate chiar la fel de rapid cum a şi început.

Dar mulţi cred că peninsula se va dezvolta foarte mult, mai ales că Putin este atent la ce se întâmplă aici şi chiar a şi fost în vizită recent pentru a inspecta construcţia unui pod.

Serghei Shvetsovs este convins că acest loc va fi „următorul loc măreţ”.

Un localnic crede că zona se va dezvolta atât de mult, încât ar putea concura cu riviera franceză. „Lasă tot ce faci, indiferent unde eşti, şi mută-te în Crimeea”, a spus entuziasmat Serghei Bespalov, taximetrist part-time şi viticultor part-time.

Entuziasmul său nu provine doar din faptul că îl adoră pe Puţin, ci şi din experienţa personală. După preluarea peninsulei de către Rusia, Serghei Bespalov s-a temut că tensiunile geopolitice o să îi sperie pe turişti. Ceea ce s-a şi întâmplat, pe de-o parte. Dacă turiştii obişnuiţi au ocolit zona, au venit vizitatorii din Rusia.

Serghei Bespalov spune că banii strânşi din taximetrie şi din vânzarea strugurilor, cam 480 de dolari pe lună, îi ajută pe el şi pe soţie să o ducă la fel de bine ca înainte de 2014, scrie ziare.com.

Interiorul taxiului lui Serghei Bespalov este un altar pentru Rusia. Un steag mic naţional atârnă din tavan, chiar deasupra capului său; imaginea continuă cu o pereche mică de mănuşi de box cu câte un steag rusesc pe fiecare dintre ele şi un alt steag se află pe o şapcă din spatele maşinii.

Steagurile ruseşti sunt, de fapt, peste tot prin Crimeea în aceste zile. În Sevastopol, le vezi pe stâlpii de iluminat, pe părţile de sus ale clădirilor, în spatele bărcilor şi ieşind în afară din cărucioarele vânzătorilor ambulanţi.

Bespalov, că cei mai mulţi din Crimeea, vorbeşte fluent limba rusă şi spune că mereu a simţit că este mult mai loial Kremlinului decât Kievului.

Şi dacă multe zone din lume îl văd pe Donald Trump ca fiind nepotrivit pentru preşedinţia Americii, se pare că oamenii din Crimeea îl plac pe republican. „Aici este iubit. Spune-i că este mai mult decât binevenit în Crimeea”, a spus un alt localnic.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md