Coreea de Nord, GEST impresionat față de SUA. Trump jubilează
Regimul Kim Jong-Un a eliberat trei cetăţeni americani care erau deţinuţi în Coreea de Nord, a anunţat miercuri Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, potrivit Mediafax.
Marţi seară, Donald Trump anunţase că secretarul de Stat, Mike Pompeo, efectuează o nouă vizită în Coreea de Nord, pentru a pregăti întrevederea sa cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-Un.
„Sunt bucuros să vă anunţ că secretarul de Stat, Mike Pompeo, este din nou în avion, revenind din Coreea de Nord alături de trei domni minunaţi pe care toată lumea aşteaptă să îi vadă. Par a avea o stare de sănătate bună. De asemenea, o bună întrevedere cu Kim Jong-Un. Au fost stabilite data şi locul”, a transmis Donald Trump miercuri prin Twitter.
Vizita lui Pompeo la Phenian are loc la scurt timp după ce liderul nord-coreean Kim Jong-Un s-a deplasat la Beijing pentru o întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping. Conform agenţiei China Nouă, cei doi lideri de stat s-au întâlnit luni şi marţi.
Kim Jong-Un se deplasase în China şi la sfârşitul lunii martie.
Igor Grosu: „Parlamentul acum pregătește toate demersurile necesare pentru a stabili data referendumului și a alegerilor prezidențiale pe 20 octombrie 2024. E timpul ca și în Constituție să fie scris clar că locul nostru este în UE”
Trei creșe noi, deschise în nordul R. Moldova: „Insuficiența creșelor este una dintre cele mai mari bariere pentru mame de a se reintegra pe piața muncii și de a obține independența financiară”
Ministrul Andrei Spînu: „Salariile feroviarilor pentru luna decembrie au fost PLĂTITE datorită unui credit de la Loteria Națională a Moldovei”