CONTESTĂ rezultatele concursului privind noul director ANRE: Mai mulți experți în energetică solicită publicarea înregistrărilor video și a stenogramele ședinței
2260
Câțiva participanți la concursul privind ocuparea funcției de director al Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică (ANRE), organizat de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe, dar și mai mulți experți în energetică nu sunt de acord cu rezultatele acestuia, după ce fostul viceministru al Economiei și director al Agenției de Proprietate Publică, Tudor Copaci, a fost desemnat câștigător.
Participanții la concurs, Victor Parlicov și Sergiu Ungureanu, au declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în timpul interviurilor niciodată nu au fost prezenți nouă membri ai comisiei parlamentare, iar deputatul Chiril Lucinschi nici nu a depus fișa de evaluare, fapt care stârnește dubii vizavi de notarea candidaților.
CITIȚI și Un fost viceministru, membru al Partidului Democrat, propus la funcția de director al ANRE
Dacă Tudor Copaci a fost notat cu 821 de puncte, reiese că la ședință trebuiau să participe cel puțin nouă membri ai Comisiei, a spus Parlicov, lucru care nu s-a întâmplat. Iar dacă Lucinschi nu a preșezentat fișa, nu se știe cum a fost notat și dânsul cu 750 de puncte, dacă e vorba de notele acordate de șapte membri ai comisiei.
Totodată, Victor Parlicov, expert al IDIS „Viitorul”, a declarat că de la participanții la concurs se cerea cunoașterea limbii engleze și a macroeconomiei, dar nimeni nu a pus nicio întrebare legată de aceste lucruri, deși macroeconomia constituia 20% din punctaj, chiar dacă este „irelevantă” pentru un director ANRE. Totodată, aceeași sursă a menționat că acest concurs a fost desfășurat în afara unei baze legale.
Experții în energetică Victor Parlicov, Ion Munteanu, Nicolae Răileanu, Ruslan Surugiu, Sergiu Tofilat și Sergiu Ungureanu solicită comisiei parlamentare să facă publice toate înregistrările video ale interviurilor cu candidații și stenograma ședinței, dar și formularele în care au fost notați toți candidații la concurs. În caz contrar, aceștia spun că se vor adresa în judecată pentru a solicita anularea concursului respectiv.
CITIȚI și Ce DOBÂNDĂ ridică anual de la bancă pentru milionul de lei și suta de mii de euro din conturi funcționarul anunțat candidat la o funcție publică bănoasă
Fostul director al ANRE, Nicolae Răileanu, a adăugat că în această funcție trebuie numită o persoană integră, iar Tudor Copaci nu ar fi o asemenea persoană. Acesta l-a acuzat pe directorul Agenției Proprietății Publice că a vândut un teren din centrul capitalei cu 300 de mii de euro, iar după o lună noul cumpărător l-a gajat la bancă pentru 1,8 milioane de euro.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
06.09.2026
06:30
06.09.2026
04:44
06.09.2026
00:08
06.09.2026
00:05
05.09.2026
23:40
05.09.2026
23:23
05.09.2026
23:05
05.09.2026
23:03
05.09.2026
22:24
05.09.2026
22:15
05.09.2026
21:25
05.09.2026
20:57
05.09.2026
19:56
05.09.2026
19:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global
Creștinismul, religia majoritară în 123 de țări: Moldova, printre statele cu cea mai mare pondere de credincioși la nivel mondial
Horoscopul zilei 30.08.2026
Kremlinul pune condiții drastice pentru summitul Trump - Putin - Zelenski, după vizita secretă a șefului CIA la Moscova
















