20:42:04 25.04.2024
Stiri

Comuniștii au refuzat să țină un moment de RECULEGERE în memoria lui Valeriu Boboc. Voronin: „S-a îmbătat și a fost aruncat de la etajul patru”. A acuzat România de LOVITURĂ de stat

Politică 05.04.2018 14:40 Vizualizări4290 Autor: Ziarul National
Comuniștii au refuzat să țină un moment de RECULEGERE în memoria lui Valeriu Boboc. Voronin: „S-a îmbătat și a fost aruncat de la etajul patru”. A acuzat România de LOVITURĂ de stat captură privesc.eu


Deputații au ținut astăzi un moment de reculegere în memoria celor care au avut de suferit de pe urma evenimentelor din aprilie 2009, inclusiv Valeriu Boboc, tânărul care a fost ucis în bătaie de către polițiști în timpul protestelor.

Majoritatea deputaților prezenți în sală s-au ridicat și au ținut un moment de reculegere, în afară de comuniști.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a ținut să-i admonesteze pe deputații care s-au ridicat și l-au comemorat pe Valeriu Boboc.

„V-ați grăbit voi cu momentul de reculegere. A fost o lovitură de stat atunci, care a fost organizată de Fondul SOROS, așa cum s-a întâmplat în Iugoslavia și la maidanul din Ucraina. 500 de spețsnaz din România, în frunte cu fostul Ambasador, au participat la această lovitură de stat. Boboc acesta nu a fost omorât de poliție, ci de ai lui. El a ieșit cu o săptămână înainte din pușcărie și s-a îmbătat aici, la etajul patru (în Parlament - n.r.). După asta a fost aruncat pe fereastră. Iată ce trebuie să știți”, a spus Voronin.

Menționăm că, potrivit imaginilor video, publicate anterior de media din R. Moldova, Boboc a fost ucis de polițiști în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 chiar în Piața Marii Adunări Naționale. De moartea acestuia a fost găsit vinovat polițistul Ion Peju, care a fost condamnat în 2015 la zece ani de închisoare. Acesta însă nu-și ispășește pedeapsa, fiind anunțat în căutare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md