22:43:45 18.04.2024
Stiri

Colegul de facultate al lui Plahotniuc, șef la Vamă?

Anticorupție 03.02.2016 10:48 Vizualizări9039 Autor: Mariana Rață


Colegul de facultate al lui Plahotniuc, șef la Vamă? zdg.md

Fostul șef al fabricii de panificație „Franzeluța”, Eugen Baleca, vicepreședinte al Consiliului de administrare al „Victoriabank”, în perioada în care Vlad Plahotniuc deținea funcția de președinte al Consiliului de administrare al aceleiași bănci, ar putea fi numit șef al Serviciului Vamal. Cel puțin, așa susțin surse din cadrul instituției, contactate de Ziarul NAȚIONAL.

Eugen Baleca a fost demis cu scandal de la „Franzeluța” în vara anului 2011, când Consiliul de Administraţie al întreprinderii l-au acuzat că ar fi prejudiciat statul cu 24 de milioane de lei.

Ulterior, Baleca a fost repus în funcție prin decizie judecătorească, dar la scurt timp a demisionat de bunăvoie, motivând că nu mai suportă presiunile politice la care este supus.

Presa a scris anterior despre schemele de delapidare a banilor care au funcționat la „Franzeluța” pe timpul lui Eugen Baleca.

Într-o investigație jurnalistică publicată de „Jurnal de Chișinău” în 2010 se arată că aproape trei milioane de dolari din banii S.A. „Franzeluţa” au ajuns numai în 2009 pe conturile unor firme off-shore din Panama, Insulele Virgine Britanice și Belize, ai căror proprietari sunt necunoscuţi. Banii erau oferiți pentru servicii fictive de intermediere la importul de făină din Ucraina, cumpărată de „Franzeluța”.

În acea perioadă, SA „Franzeluţa” refuza să cumpere făină din R. Moldova. Sub pretextul că făina moldovenească este de proastă calitate, combinatul de panificaţie importa făină de la întreprinderi din Ucraina. Chiar dacă negocierile pentru procurarea făinii „Franzeluţa” le purta direct cu aceste companii ucrainene, conform documentelor, cumpărătorii făinii de grâu erau nişte companii off-shore. Oleg Puţintică, şeful Direcţiei Investigare a Fraudelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dezvăluia la acel moment că aceste off-shore-uri nu îşi asumau nicio responsabilitate pentru transportul făinii, în schimb majorau nejustificat preţul acesteia.

Pe acest caz, în 2010 fusese pornit un dosar penal, care nu a mai avut finalitate.

În 2014, Eugen Baleca a câștigat concursul organizat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, condus atunci de un ministru de la Partidul Democrat, pentru funcția de director al Căilor Ferate ale Moldovei. Ulterior, Baleca a renunțat la funcție.

Eugen Baleca a fost și coleg de facultate cu Vlad Plahotniuc.

Funcția de director al Serviciului Vamal a devenit vacantă după ce fostul șef al instituției, Tudor Balițchi, și-a dat demisia, joia trecută. Balițchi a decis să se concedieze după ce prim-ministrul Pavel Filip a anunțat că îi suspendă din funcție pe șeful Serviciului Vamal și șeful Inspectoratului Fiscal, pentru a iniția anchete de serviciu în aceste instituții.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md