13:28:32 29.03.2024
Stiri

Cine-s deputații care îl vor urma pe Anatol Șalaru și din ce cauză s-a RĂCIT RELAȚIA ex-ministrului Apărării cu Mihai Ghimpu

Politică 17.01.2017 14:43 Vizualizări3004 Autor: Ziarul National
Cine-s deputații care îl vor urma pe Anatol Șalaru și din ce cauză s-a RĂCIT RELAȚIA ex-ministrului Apărării cu Mihai Ghimpu


În Parlamentul R. Moldova ar putea apărea în curând o nouă fracțiune parlamentară, care va fi formată din deputați ai Partidului Liberal (PL), precum și aleși ai poporului din alte partide aflate în Legislativ. Cel puțin, așa a lăsat să se înțeleagă fostul prim-vicepreședinte al PL, Anatol Șalaru, care a format un grup de inițiativă privind constituirea unui nou partid unionist.

Potrivit lui Șalaru, în Parlamentul R. Moldova sunt acum cel puțin doi deputați care pun umărul la constituirea noii formațiuni politice. „E vorba de deputații Artur Gutium și Vladimir Cernat. Ei vor rămâne deocamdată în fracțiunea PL, dar vor fi vocea noului partid în Parlament. Despre ceilalți deputați nu am voie să spun acum. O să vedeți câte organizații PL mă vor urma, o să vedeți câți oameni vor veni cu mine”, a declarat Șalaru în cadrul emisiunii „În profunzime”.

În cadrul aceleiași emisiuni, Șalaru a explicat când au început să se răcească relațiile cu președintele PL, Mihai Ghimpu. „Relațiile s-au răcit mult atunci când am încercat să-l conving pe Dorin Chirtoacă să accepte să candideze la funcția de președinte al PL. Cred că a fost prin anul 2013 sau 2014. Din păcate, Dorin Chirtoacă nu a avut curajul necesar pentru asta și mi-a zis că, dacă Mihai Ghimpu acceptă asta, atunci va candida. Noi am fost tot timpul în căutarea soluțiilor pentru a redresa partidul, mai ales că Mihai Ghimpu era câteodată incontrolabil. El a adus deservicii PL. Acum PL trebuie să-și schimbe liderul. Am discutat mai multe ori cu Dorin, dar și cu alți lideri ai partidului ca să-l convingă pe Mihai Ghimpu să renunțe și ca Dorin să accepte funcția de președinte, dar nu mi-a reușit”, a povestit Șalaru.

La rândul său, Mihai Ghimpu a declarat anterior că știa de mai mult timp că ministrul Apărării, Anatol Șalaru, încearcă să rupă în două fracțiunea parlamentară și partidul, dar ultima picătură a fost când colegul său a început „să umble cu banul” pe la deputați și președinți de organizații teritoriale. „El le mai spunea membrilor PL că Dorin Chitoacă e cadavru politic, că numai el e bun de președinte”, a declarat Ghimpu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md