„Chișinău Arena”, în Parlament: Deputații se pregătesc să schimbe destinația pentru 70 de hectare din Stăuceni
„Chișinău Arena”, prima sală polivalentă din R. Moldova, care ar putea fi construită la Stăuceni, suburbie a municipiului Chișinău, anunțată acum câteva zile de spicherul Andrian Candu, este promovată cu o viteză uluitoare.
Un grup de deputați a înregistrat ieri în Parlament un proiect de lege care prevede trecerea unui teren de circa 70 de hectare din comuna Stăuceni în categoria de terenuri destinate construcțiilor.
„De la independență până acum, sălile de concerte, stadioanele și sălile de sport au fost distruse și reprofilate. În premieră, după 26 de ani, putem construi o arenă polivalentă pentru Moldova. Acest proiect, care sper că va fi susținut de toți colegii din Parlament, este primul pas pentru ca această arenă să devină realitate”, a spus președintele Parlamentului Andrian Candu, unul din autorii proiectului de lege, citat de un comunicat de presă al Legislativului.
Aceeași sursă arată că arena polivalentă va permite găzduirea de competiții internaționale, concerte și manifestații culturale de anvergură, va oferi spațiu de antrenament conform standardelor internaționale, inclusiv pentru sportivii de performanță, și va crea un spațiu de valorificare a potențialului tinerilor.
„Chișinău Arena” urmează să fie construită printr-un parteneriat public-privat, cu o capacitate de până la 5 mii de locuri și spații pentru activități sportive, culturale, zonă de antrenamente, piscină olimpică, club de tenis, precum și expoziții, conferințe și întruniri. Termenul propus pentru realizarea proiectului este de un an.
Salariile din Chișinău, mai mari decât în alte regiuni ale R. Moldova: Ce retribuții au primit în 2023 chișinăuenii
Un deputat de la Chișinău deconspiră „adepții fascismului putinist în R. Moldova” care „sunt ușor detectabili”: „Fac navetă în Rusia, concurând acolo pentru postura de trădător Nr.1, cu condiția că vor fi remunerați din gros de regimul de la Kremlin”
Trei case tradiționale țărănești din satele Butuceni și Morovaia, restaurate în cadrul unui proiect comun cu România, finanțat de UE