Chirtoacă le răspunde socialiștilor care vor un referendum prin care să-l demită: „Sunt DISPERAȚI și încearcă să se manifeste prin metode degradante”
2925
Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, le-a răspuns socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, care au anunțat astăzi că vor iniția un nou referendum pentru demiterea edilului.
„Lucrurile sunt foarte clare. Nu au ce propune și vin cu populisme, blochează ședințele CMC, dărâmă gardurile la diferite șantiere, aduc discuri și cupe cu noroi. Tot vin cu idei expirate, care plictisesc și alegătorii lor. Prin aceste acțiuni, ei vor să-și acopere incompetența lor. Agenda noastră este foarte clară. Avem de rezolvat problemele cetățenilor. Oamenii anume asta își doresc. Socialiștii neagă de fiecare dată aceste probleme și vin cu referendumul. Ei sunt disperați și încearcă prin metode degradante să se manifeste”, a declarat astăzi Chirtoacă, în cadrul unui briefing de presă.
Primarul general crede că socialiștilor nu le va reuși să-l demită, iar alegerile locale ordinare vor avea loc în 2019. „La judecata cetățenilor vom merge în 2019. Anume așa va fi. Oamenii nu vor susține inițiativa lor. Nu poți la nesfârșit să tai frunze la câini și să tot bați apa în piuă. Ei permanent isterizează societatea și le creează iluzii false oamenilor. Așa au procedat și sovieticii, iar asta a dus la falimentarea Uniunii Sovietice. Acum vorbim despre falimentarea socialiștilor în Chișinău. Este o vorbă: nu săpa groapa altuia, pentru că vei cădea tu în ea. Au trecut deja aproape doi ani de la alegerile locale, iar socialiștii nu au venit cu un bilanț al activității lor. Asta denotă că nu au nicio soluție pentru municipiul Chișinău”, a punctat Dorin Chirtoacă.
În același context, primarul a amintit că, în pofida faptului că situația nu este tocmai favorabilă, actuala administrație nu doar a reușit să asigure funcționalitatea municipiului, dar a administrat proiecte de dezvoltare. „E vorba de construcția scării de la Valea Morilor, 40 de troleibuze asamblate, inclusiv 5 fără fir, reparația spitalului „Sfânta Treime”, alocarea a 50 de milioane de lei pentru suburbii, construcția locurilor de parcare etc. Asta doar în ultimii doi ani. De asemenea, au fost demarate cinci proiecte europene, asta înseamnă drumuri, canalizare pentru următorii 100 de ani, termoizolarea blocurilor… Orice propunem noi ei refuză să susțină, dar în același timp nu vin cu nicio soluție pentru Chișinău”, a mai adăugat Dorin Chirtoacă.
Edilul a punctat că pe viitor nu are de gând să-și piardă timpul cu replici la adresa socialiștilor, pentru că are „lucruri mult mai importante de făcut”.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
07.07.2021
15:11
05.07.2021
08:29
30.10.2020
12:03
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















