CENTENAR // Ștefan cel Mare și Sfânt, adus din Ilfov la Puhoi: „Visul domnitorului este să își unească neamul. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
3621
Locutorii comunei Moara Vlăsiei din județul Ilfov, România, au donat localității înfrățite din R. Moldova - Puhoi din raionul Ialoveni, un bust al lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Bustul a fost sfințit astăzi, de hramul satului Puhoi, de un sobor de preoți, în prezența primarului Petru Frunze, a conducerii Primăriei Moara Vlăsiei, în frunte cu primarul Andrei Filip și viceprimarul Florin Cucu, dar și a numeroși săteni.
Pavajul din fața monumentului a fost vopsit în culorile tricolorului, iar cifra 100, simbolizând Centenarul Marii Uniri, a fost „desenată” din flori.

„Exprim recunoștință din numele comunității pe care o reprezint pentru acest dar deosebit, frumos pentru suflet, comunității înfrățite Moara Vlăsiei. Visul domnitorului este să își unească neamul. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat primarul de Puhoi.

Evenimentul a fost însoțit și de un moment artistic, iar oaspeții din România au putut asista la toate activitățile organizate de hramul satului Puhoi, printre care tradiționala trântă la cocoș, iepure și berbec.
În această seară, la Puhoi vor evolua artiști amatori locali, Ansamblul „Mărgăritarele” și ansamblul de bărbați, dar și binecunoscutul interpret Ion Palade.
Menționăm că Primăria Puhoi a semnat printre primele Declarația de Unire cu România, la începutul anului 2018, declarat Anul Centenarului.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
06.08.2026
09:20
06.08.2026
09:03
06.08.2026
08:37
06.08.2026
08:27
06.08.2026
07:23
06.08.2026
06:39
06.08.2026
06:06
06.08.2026
05:06
06.08.2026
04:06
06.08.2026
03:55
06.08.2026
03:40
06.08.2026
01:57
06.08.2026
01:40
06.08.2026
01:20
06.08.2026
00:34
05.08.2026
23:33
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Dronă de tip „Geran-2”, descoperită lângă satul Văleni din raionul Cahul: fragmentele sunt investigate de autorități
Explozii misterioase semnalate de un petrolier în strâmtoarea Ormuz, în plin război în Orientul Mijlociu
Tensiuni în strâmtoarea Ormuz: petrolier raportează două explozii în largul coastelor Omanului



















