07:59:53 29.03.2024
Stiri

CENTENAR // Doi înotători din R. Moldova și România vor ÎNOTA 100 de kilometri pe Prut pentru a marca „istoria noastră comună”

Știri 25.05.2018 10:00 Vizualizări1333 Autor: Ziarul National
CENTENAR // Doi înotători din R. Moldova și România vor ÎNOTA 100 de kilometri pe Prut pentru a marca „istoria noastră comună”


Înotătorii Avram Iancu şi Ion Lazarenco Tiron vor pleca înot vineri, 25 mai, pe ultimii o sută de kilometri ai râului Prut, pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Startul în această cursă, intitulată „Umăr la umăr pentru o istorie comună”, va fi dat din localitatea Oancea, judeţul Galaţi.

Evenimentul va începe la ora 10,00, la căminul cultural din Oancea, după care cei doi înotători vor plonja în Prut de la podul Oancea-Cahul, urmând să parcurgă împreună ultimii o sută de kilometri au râului, până la confluenţa acestuia cu fluviul Dunărea.

Evenimentul a fost anunțat de Primăria Oancea de pe malul drept al Prutului.


„În mai puțin de o săptămână, împreună cu fratele meu Iancu Avram, vom înota Prutul. Ultimii 100 de kilometri ai Prutului… Vom parcurge înot, umăr la umăr, 100 de kilometri pe Prut întru evocarea istoriei noastre comune. Îmi zice cineva că apa va fi rece, eu zic: la sufletele calde apa se simte altfel:)) Nu va fi ușor, dar și nimic frumos nu-i usor. Aici la sigur rechini nu vor fi :) Doamne ajută!”, a anunțat și basarabeanul Ion Lazarenco.

Cursa pe râul Prut se va încheia, cel mai probabil, pe 27 mai, deoarece Iancu şi Lazarenco şi-au propus să străbată, în medie, câte 30 de kilometri pe zi.

Cei doi sportivi vor fi însoţiţi pe râul Prut de un caiac în care se va afla Ulise Galu, din Braşov, cel care a fost alături de Avram Iancu şi în cursa acestuia de 2 860 de kilometri pe Dunăre, anul trecut, transmite Agerpres.

Avram Iancu s-a făcut cunoscut în august 2016, când a reuşit să treacă înot Canalul Mânecii, iar în vara anului trecut a parcurs, fără costum de neopren şi labe de înot, întreg cursul Dunării, timp de 89 de zile.

Ion Lazarenco Tiron se numără printre cei opt oameni care au reuşit să străbată înot cele şapte strâmtori ale lumii incluse în circuitul „Ocean's Seven". Acestea sunt: Canalul Mânecii, Gibraltarul, Canalul de Nord, ce leagă ţărmul irlandez de cel britanic, Canalul Catalina din California, strâmtoarea Molokai din Hawai, strâmtoarea Tsugaru din Japonia şi strâmtoarea Cook din Noua Zeelandă, ultima performanţă fiind stabilită în ianuarie 2018.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md