06:39:44 29.03.2024
Stiri

Câți moldoveni au primit cetățenia României în anul 2015? Date EUROSTAT

Știri 21.04.2017 15:30 Vizualizări3829 Autor: Ziarul National
Câți moldoveni au primit cetățenia României în anul 2015? Date EUROSTAT JustConsult


În anul 2015, România a acordat cetățenie la 2 611 persoane, cele mai multe fiind din Ucraina sau 64%. Datele Eurostat arată că 593 de basarabeni au primit în 2015 cetățenia României, adică 22,7% din numărul total al persoanelor care au dobândit cetățenia românească.

Anterior, presa a avansat cifra de circa 445 000 de cetățeni ai Republicii Moldova care și-au redobândit cetățenia română începând cu anul 1991 până la finele anului 2014.

Aceleași date Eurostat, publicate astăzi, arată că, în anul 2015, 28 400 de persoane cu cetățenia României au obținut cetățenia altor state UE, în principal fiind vorba de Italia, Germania și Ungaria.

În total, aproximativ 840 000 de persoane au dobândit în anul 2015 cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene, pe primele locuri fiind marocanii (86 100 de persoane), albanezii (48 400 persoane), turcii (35 000 persoane), indienii (31 000 persoane) şi românii (28 400 de persoane, dintre care jumătate au dobândit cetăţenia italiană, în timp ce 10,7% au dobândit cetăţenia germană, iar 9,2% pe cea ungară).



De asemenea, în 16 state membre UE, cel puţin 90% dintre persoanele care au dobândit cetăţenia în 2015 au fost cetăţeni non-UE, în frunte fiind Estonia, Lituania şi România, unde acest procent este de 100%. În schimb, Luxemburg (79%) şi Ungaria (72%) au fost singurele state membre unde majoritatea celor care au dobândit cetăţenia în 2015 au fost cetăţeni ai unui alt stat membru UE.

Eurostat informează că, începând din 2010, peste cinci milioane de persoane au obţinut cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene. Din numărul total de 840 000 de persoane care în 2015 au dobândit cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene, 87% (sau 732 200 de persoane) erau cetăţeni non-UE.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md