Stiri

Câți bani au trimis acasă cetățenii R. Moldova începând din anul 2000? Expert: „Puteau fi deschise 2,7 milioane de locuri noi de muncă”

Economie 11.01.2018 15:00 Vizualizări2530
Câți bani au trimis acasă cetățenii R. Moldova începând din anul 2000? Expert: „Puteau fi deschise 2,7 milioane de locuri noi de muncă”
Poză simbol

Cetățenii R. Moldova aflați la muncă peste hotare au trimis acasă, din anul 2000 și până acum, 27 de miliarde de dolari, a calculat expertul economic Veaceslav Ioniță.

„Dacă ne uităm la volumul remitențelor, atunci ele, din 2000 până în prezent, au constituit 18 miliarde de dolari. Însă, în aceeași perioadă, moldovenii au vândut 27 de miliarde de dolari. Această discrepanță se explică prin faptul că, o parte din bani, cetățenii noștri o aduc în țară personal, prin intermediul rudelor, prietenilor sau alte modalități. Deci, volumul real de bani care a intrat în țară este cu 50% mai mare decât datele privind remitențele”, susține Ioniță.

Expertul economic mai notează că această sumă este de câteva ori mai mare decât suma totală a salariilor plătite în R. Moldova în ultimii 18 ani.



„Pentru comparație, această sumă este echivalentă cu exporturile Moldovei și mult mai mare decât toate salariile plătite în Moldova, care în 18 ani au însumat 20 de miliarde de dolari. Deja de 14 ani sau mai exact din anul 2004 volumul de bani aduși acasă anual de către cetățenii noștri depășește volumul total al salariilor plătite în R. Moldova”.

Un alt calcul prezentat de Veaceslav Ioniță este că un loc nou de muncă ce este creat în R. Moldova costă 10 mii de dolari: „27 de miliarde de dolari înseamnă 2,7 milioane locuri de muncă”.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.13 1 USD 17.75 1 RON 3.85 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri