Câți absolvenți de la Medicină au fost repartizați în acest an în satele din R. Moldova
Din cei 427 de absolvenți din acest an ai studiilor postuniversitare de rezidențiat la specialitățile Medicină și Sănătate publică, 229 au fost repartizați de către Ministerul Sănătății în satele și raioanele din R. Moldova.
Alți 127 de medici au fost trimiși în instituțiile medicale din Chișinău, iar 20 - la Bălți.
De asemenea, au fost îndreptați pentru activitate în Centrele de Sănătate Publică 40 de specialiști: 19 în Centrele de Sănătate Publică raionale și 21 în municipii.
Ministerul Sănătății și-a propus, prin aceste repartizări, să asigure o acoperire uniformă cu servicii de sănătate și accesul populației la lucrătorul medical.
Menționăm că, potrivit legislației actuale, cei care au finalizat studiile postuniversitare în rezidenţiat, cu finanţare de la bugetul de stat, sunt angajați exclusiv în bază de contract individual încheiat cu Ministerul Sănătăţii, conform necesităţilor statului, pe o perioadă de trei ani.
Dacă tinerii refuză să meargă acolo unde îi trimite Ministerul Sănătății, ei sunt obligaţi să restituie cheltuielile pentru instruirea universitară şi postunviersitară, din contul bugetului de stat, în volumul calculat de către autoritatea în sănătate.
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă