17:10:10 29.03.2024
Stiri

Cât trebuie să PLĂTEASCĂ Marea Britanie pentru ieșirea din UE

Știri 24.11.2017 09:01 Vizualizări1754 Autor: Ziarul National


Cât trebuie să PLĂTEASCĂ Marea Britanie pentru ieșirea din UE Sursa: ziare.com
Siegfried Mureșan, europarlamentar

Negocierile privind ieșirea Mării Britanii din Uniunea Europeană (UE) sunt în plin proces, însă, până acum, după cea de-a șasea rundă de negocieri, nu s-au înregistrat suficiente progrese în privința principalelor solicitări ale Uniunii Europene: garantarea drepturilor cetățenilor UE și britanici, achitarea obligațiilor financiare ale Marii Britanii la bugetul UE și păstrarea deschisă a frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord.

Fără progrese substanțiale în aceste trei domenii-cheie nu putem trece la etapa a doua a negocierilor privind viitorul cadru al relațiilor UE-Marea Britanie. Este esențial ca angajamentele asumate de Marea Britanie, mai ales cele referitoare la obligațiile financiare către bugetul UE, să se traducă în propuneri concrete cât mai repede, astfel încât liderii Uniunii Europene să poată deschide cea de-a doua etapă a negocierilor în cadrul reuniunii Consiliului European din luna viitoare.

Contribuția la Bugetul UE

Marea Britanie trebuie să plătească toată contribuția pe care o mai are de achitat la bugetul UE, iar aceasta nu este o negociere politică, ci strict o obligație legală pe care și-a asumat-o atunci când a votat Bugetul Multianual al UE pentru 2014-2020.

În primul rând, trebuie spus că nu vorbim de o „factură” pe care Uniunea Europeană o înmânează ca preț pentru Brexit, nu este o amendă, ci sunt bani pe care Marea Britanie îi datorează Uniunii Europene în baza unui contract agreat. Aceste fonduri urmează a fi absorbite de către statele membre ale UE, inclusiv de Marea Britanie, în unele cazuri chiar și după anul 2020, și trebuie plătite indiferent de relația pe care Marea Britanie o va avea cu Uniunea Europeană după Brexit.

Bugetul Uniunii Europene este construit în jurul a două mari tipuri de sume: de angajament și de plată.

Angajamentele reprezintă totalitatea promisiunilor pentru viitoare plăți care pot fi făcute într-un an dat. Așadar, trebuie onorate cu plăți, fie în același an, fie de-a lungul următorilor ani, în cazul unor proiecte multianuale. Plățile reprezintă sumele plătite într-un an din bugetul UE pentru a onora angajamentele.

Abordarea privind obligațiile financiare

Comisia Europeană a publicat un document de poziție în care a prezentat orientările pentru metodologia de calcul a obligațiilor Marii Britanii către bugetul UE. În opinia Comisiei, ar trebui să existe o singură înțelegere financiară. Această abordare este una corectă, iar înțelegerea trebuie să includă toate angajamentele asumate de Marea Britanie în cadrul Bugetului Multianual al UE pentru 2014-2020.


Așadar, este important să fie luate în calcul toate posibilele angajamente până în 2020, precum și plățile care trebuie efectuate după 2020, rezultate în urma angajamentelor și contractelor pe termen lung. În plus, Marea Britanie trebuie să-și onoreze și partea de angajamente necheltuite, adică angajamente agreate, dar care nu au fost încă traduse în plăți (reste a liquider).

O înțelegere financiară ar trebui, de asemenea, să includă și pasivele care nu sunt echilibrate de active corespunzătoare, precum pensii și provizioane.

Totodată, Marea Britanie trebuie să-și respecte partea de datorii contingente agreate pentru situații neprevăzute și să suporte costurile ce apar ca urmare a procesului de retragere din UE, precum cheltuielile cu relocarea agențiilor UE aflate în Marea Britanie. De asemenea, activele din afara Bugetului UE, precum Fondul European de Dezvoltare sau Bancă Europeană de Investiții (BEI) ar trebui luate în considerare când se negociază înțelegerea financiară.

VEZI continuare AICI.

Siegfried Mureșan, europarlamentar, vicepreședinte al Comisiei de Buget din PE, purtător de cuvânt al PPE și prim-vicepreședinte al PMP

Sursa: ziare.com


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md